You can edit almost every page by Creating an account. Otherwise, see the FAQ.

Generație literară

De la EverybodyWiki Bios & Wiki

Generația literară (lat. generatio, õnis „capacitatea de a naște / produce“; cf. fr. génération) este o categorie estetic-sociologică desemnând gruparea bio-psiho-istorică din perimetrul unei literaturi, mobilizată de o conștiință creatoare „revoluționară“, angajată într-un program de atingere de „nouă culme“, raportându-se la cea / cele precedente, dar, mai ales, într-un program de recunoaștere și de situare în ierarhia epocii, deziderat ce „se realizează“ numai prin veritabilă operă finită (de regulă, în următorii cinci / zece ani de la „manifestare“ / „lansare“)»[1].

Într-o literatură există și pseudogenerații – care nu au operă literară veritabilă nici după douăzeci-treizeci de ani, dar care, pare-se, au doar „rolul“ de a întreține „sacra gălăgie literară“. În apariția / formarea generațiilor literare decid și reformele sistemului de învățământ – care se declanșează la scurt timp după puternicul seism social (revoluție / război); sistemul de învățământ dintr-un stat asigură preluarea / însușirea – întru cunoaștere și sporire – a tezaurului generațiilor anterioare, în funcție de care se formează / modelează renăscutul spirit creator-generaționist, inclusiv cel creator-generaționist-literar, conștiințele naționale, auctoriale etc. În legătură cu generația, s-a observat că «exegeza contemporană nu este unanimă în acceptarea acesteia ca realitate și în considerarea noțiunii ca semnificativă pentru studiul unui fenomen literar; se merge până la respingerea conceptului, apreciat chiar ca un pseudoconcept; una din cauzele ce motivează asemenea poziții nefavorabile o vedem în așteptările față de acest concept; se dorește de la el altceva decât este în realitate și ca noțiune ce reflectă această realitate; de aceea este necesar să se delimiteze generația, ca realitate literară ce ființează ca atare, de conceptul de generație literară, care capătă sensuri diverse în funcție de viziunea și metoda de lucru a cercetătorului, ca și de concepția fiecărui scriitor despre creația literară, de rezonanța ei în public; în fine, nu putem renunța la conceptul de generație literară numai pentru că el nu reușește să răspundă tuturor exigențelor metodologice și de investigare ale istoricului literar; generația este operațională, dar în anumite contexte riguros delimitate și raportată la alte concepte: epocă, școală literară, curent literar, grupare literară, tradiție și inovație, progres artistic, individualitate artistică, talent, geniu, creație artistică[2].

Este util conceptul de generație literară «deoarece exprimă o anumită stare, o anumită mentalitate literară nu numai în planul creației, dar și în cel al difuzării și receptării ei; el ne indică pulsul de noutate adus de un grup de creatori dincolo de diferențele lor psihosociale reuniți într-un interval de vârstă» [3]; generația literară este «un grup psihosocial plasat în realitatea socială, culturală, politică a unei epoci», cuprinzând «creatori de vârstă apropiată, orientați de aceleași idealuri de reînnoire a limbajului artistic, de abordare tematică într-un mod inedit, marcat de un stil propriu de acțiune în realitatea socială ca și de modalități noi de difuzare și receptare a propriilor creații și a tradiției literare» [4].

Generație literară, cele trei valuri („generații“) literare tipice: valul (generația) de tranziție / tranziență (the transience generation), valul (generația) de „flux“, sau fluxgenerația (high tide generation) și valul (generația) „de reflux“, sau refluxgenerația (the generation of deep clearness). Un puternic seism social – război, revoluție – antrenează întotdeauna într-o cultură / literatură o nouă generație revoluționar-creatoare (care se va desfășura până la „următorul seism social“), generație relevându-și mai multe „valuri bio-psiho-istorice“ (în funcție de mărimea segmentului temporal „interseismic“).

Primul este valul („generația“) de tranziție / tranziență (the transience generation), „considerat“ (din epoca respectivă) a fi drept „vechea generație“, val „confundat“ deci cu o „generație“ de tranziție, „în curs de ieșire“ din „panoul central-acțional“, situându-se „în baza noii generații“ (ca „jertfă de întemeiere“), preluând „reculul“, șocul „valului anterior“, izbit / absorbit „de țărm“. Al doilea este puternicul val „de flux“, „revoluționar“, considerat drept „noua generație“, sau „generația de flux“, ori „fluxgenerația“ (hig tide generation) – care se constituie în „frontul dinspre țărm“, în partea „de atac“ și „de creastă“, val „dinamitard“, „modificator de relief / mal“, situându-se în „panoul acțional-central“. Un astfel de val, o astfel de generație, dar de după al doilea război mondial, se înfățișează istoriei dincoace de „obsedantul deceniu“ (1948 – 1958 / 1960), dincoace de „epoca proletcultistă“, dincoace de pustiirile staliniste în cultură / științe, desigur, în marele rol de a reînvia artele / poezia; de aceea i se justifică desemnarea prin sintagma de generație resurecțional-modernistă / modernist-resurecțională și a revoluției paradoxismului.

După valul / generația „revoluționară“ (fluxgenerația – high tide generation) se evidențiază – determinate în primul rând de reformele sistemului de învățământ, apoi de calitatea guvernărilor – valurile post-revoluționare, cu tendința de a ocupa „centralul panou acțional-cultural / spiritual“, fiecare val considerându-se „altă / nouă generație“, „confundându-se“ cu o „reflux-generație“, adică o „generație a retragerii la matcă“ și a cristalizărilor în profunzime (the generation of deep clearness) ca „revers“ al valului revoluționar, ca parte dispre matcă și de „reflux“ – ce, la următorul seism, își transformă ultimele două-trei promoții, încă „neafirmate deplin“ (fiind în „pragul maturizării“), evident, în „structura de rezistență“ a următoarei generații. De fapt, în țărmul ființării, nu există decât un unghi „istoric“ de observare-înregistrare a lucrării valurilor „pe zona fiecărei generații“, valuri exercitându-se în noul relief, „în noua priveliște a țărmului“, a ființei, în funcție de amplitudinea și de „originalul spirit al veacului“.

Orice generație – ce se anunță, în primul rând, prin poeții săi – cunoaște două vârste: mai întâi, vârsta adversativismului, a negării și a formării conștiinței de sine în pluralitate; apoi, vârsta deplinei afirmări (prin înflorirea talentelor / geniilor) și a structurării operelor în sisteme literare; atingând acest stadiu, generațiile „se regăsesc“ în zonele superioare ale spiritului și „își dau mâna“, „își predau ștafeta“, încercând a stabili eventuale conexiuni (vecinătăți), în vreme ce sistemele literare cunosc (dincolo de voința autorilor) dispunerea potrivit spectraliilor eternal-valorice[5].

„Anvergura intrărilor“ într-o generație literară / culturală (științifică) este în funcție de „segmentul temporal“ dintre cele două „seisme sociale“ – războaie / revoluții – între care se situează („valul“ / generația) și egală cu „anvergura ieșirilor“; segmentul „generaționist-temporal“ poate fi „mai mic“, așa cum este cel interbelic, sau „mai mare“, cum cel de după al doilea război mondial, (1960 / 1965 – 1989). „Intrările“ într-o generație se fac la „maturitate“, pragul biologic fiind marcat de atingerea vârstei de 20 / 30 de ani; „ieșirile“ au loc „în valuri pensionabile“, pragul biologic fiind marcat de atingerea vârstei de 60 / 70 de ani, în funcție de măsura „capacității intrărilor“. Scriitorii / poeții de după cel de-al doilea război mondial, constituindu-se în valoroasa generație modernist-resurecțională și a revoluției paradoxismului s-au născut – în majoritatea lor – între 1930 și 1945 / 1950 („nucleul“ alcătuindu-l „născuții în '33“: A. Dumbrăveanu, Gr. Hagiu, Miron Scorobete, Nichita Stănescu, H. Zilieru, I. Băieșu, E. Simion ș. a.).

Note[modificare]

  1. Ion Pachia Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației..., Timișoara, Editura Aethicus, 2003, p. 192
  2. Constantin Schifirneț, Generație și cultură, Buc., Ed. Albatros, 1985, p. 228
  3. ibid.
  4. ibid., p. 229
  5. Ion Pachia Tatomirescu, Secțiuni de aur ale literaturii române contemporane, în Ramuri, nr. 7 / 241, 15 iulie 1984, p. 10 sq.


This article "Generație literară" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Generație literară. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.



Read or create/edit this page in another language[modificare]