You can edit almost every page by Creating an account. Otherwise, see the FAQ.

Grigore Mocanu

De la EverybodyWiki Bios & Wiki




Grigore Mocanu (n. 4 decembrie 1929, Vâlcele, Târgu Ocna, județul Bacău) a fost inginer agronom, primul director, fondator al celei mai mari exploatații agricole din Uniunea Europeană, Insula Mare a Brăilei.

Biografie[modificare]

S-a născut lângă Târgu Ocna, în satul Vâlcele, ca al cincilea copil al lui Grigore și al Elenei Mocanu, într-o familie cu 7 copii.. Tatăl era ceferist-țăran.

A învațat clasele liceale între anii 1941-1949 în liceul teoretic Oituz, din urbea natală, iar apoi a parcurs studiile agronomice la Institutul Agronomic "lon Ionescu de la Brad", Iași, absolvind în anul 1954.

Format în condiții grele de viață, înzestrat cu un fizic viguros și o minte luminată, a pornit în profesie cu hotărare și voință de a munci cu toată priceperea, privind spre viitor. De la începutul activitații sale agronomice a fost investit cu funcții de conducere de mare raspundere:

inginer șef la SMT Romanu-Brăila, unde coordona lucrările mecanice pe suprafața de 23000 ha, ce aparțineau gospodăriilor colective (1955-1962);

director la GAS Romanu și GAS Petroiu, aflate între cele mai mari și mai importante unitați agricole de stat din țara (1962-1967).

În toate situațiile, inginerul Grigore Mocanu s-a distins printr-o muncă prestată cu devoțiune și rezultate remarcabile.

În luna mai 1967 s-a inființat IAS Insula Mare a Brăilei, o unitate agricola gigantică, unde Grigore Mocanu a fost numit director, în baza rezultatelor sale profesionale recunoscute, primind spre exploatare 64000 ha, din care numai 25300 ha era teren arabil, restul era stufăriș, pădurere de salcie și bălți, care trebuiau preluate în cultură. În anul 1970 se măsurau 53750 ha teren arabil, ajungând în final la 62.000 ha (1989). Prin contribuția sa și a șefilor de ferme, producția creștea anual cu 25-30%, an dupa an. În perioada sa de activitate se irigau 180.000 ha teren în jud. Brăila și 90.000 ha în jud. Galați.

Între anii 1971-1990 a trecut prin variate funcții de conducere de nivel superior, cu înalta răspundere, cum ar fi cea de ”inspector general” în Comitetul de Stat al Planificării.

Din anul 1990 s-a intors la ”lnsula Mare a Brăilei” pe funcția de ”Consilier tehnic", conducând Compartimentul de concepție", până în 2017. Aici a contribuit la testarea și introducerea noilor tehnologii, care au ridicat ”SC TCE 3 Brazi", după anul 2000 și SC AGRICOST S.A. (2015), aflată în topul marilor societați agricole din lume, împreună cu regretatul ing. Culiță Tărâță, dr. Lucian Buzdugan și ing. Constantin Duluțe, actualul administrator general.

Contribuții în cercetarea agricolă[modificare]

Începând din anul 1967 Grigore Mocanu a organizat în ”lnsula” cercetari adecvate condițiilor specifice zonei. A studiat temeinic soiurile de grâu și hibrizii de planete: a cercetat, regimul apei din sol în perioadele de secetă și în cele cu exces de ploi proiectând irigarea și desecarea, posibile pe aceeași suprafață, după nevoie. A introdus principiul testării prealabile a produselor și metodelor noi, Preluate în Insulă, pe loturi demo micro, urmârind nivelul producției, productivității, indicilor de calitate și în final, eficienț economică - profitul. Ing. Grigore Mocanu a propus introducerea verificării solului, alături d directorul General L. Buzdugan, a organizat tehnologii favorabile activitații bacteriene din sol prin evitarea tasării, realizând semănatul fără lucrări prealabile, iar întreținerea prin ”minimum tillyge”, fiind și artizanul asolamentelor. Prin introducerea numeroaselor metode noi în cultura plantelor, inginerul Gr. Mocanu rămâne un spirit de progres continuu în societate SC Agricost SA din Insula Mare a Brăilei.

El este un exemplu luminos unic de longevital agronomică activă de 67 ani, cu o eficiență greu de egalat. Asemenea personalitate merită înalt respect și recunoștință din partea cetățenilor patriei sale.

Bibliografie[modificare]

  • Viorel Iulian Peștean - Album Național Mari Agronomi Români 1800 - 2000, Editure PIM, Iași 2017, ISBN 978-606-13-4055-2

Legături externe[modificare]


This article "Grigore Mocanu" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Grigore Mocanu. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.



Read or create/edit this page in another language[modificare]