You can edit almost every page by Creating an account. Otherwise, see the FAQ.

Ioan Danicico

De la EverybodyWiki Bios & Wiki

Ioan Danicico (n. 1898, Semlac, județul Arad - d. 1981, Timișoara, județul Timiș) a fost un medic urolog, șef al Clinicii Semiologie Chirurgicală din Timișoara între anii 1952-1966.

Profesor Universitar Doctor Docent Ioan Danicico (1899 – 1981) Profesorul Universitar Doctor Docent Ioan Danicico s-a născut la 16 iulie 1899, într-o familie de țărani cu 5 copii din Semlac, dintre care trei vor urma studii superioare; fiul cel mare, Ioan Danicico a urmat școala primară în comuna natală și pentru că a primit o bursă, pentru continuarea studiilor, la Liceul greco-catolic din Beiuș și apoi Facultatea de medicină din cadrul Universității din Cluj-Napoca pe care a terminat-o cu note foarte mari, a fost reținut ca preparator la respectiva facultate. Pentru perfecționare va pleca la studii la Facultatea de medicină din Dijon - Franța. Apoi va activa ca preparator, asistent, șef de lucrări și în 1925 își susține teza de doctorat în medicină. În timpul celui de-al doilea război mondial este Director al Spitalului din Oravița. După război ocupă, prin concurs postul de conferențiar la catedra de chirurgie generală din cadrul Universității din Cluj-Napoca. În 1954 devine profesor în chirurgie la Universitatea din Timișoara unde va activa până la sfârșitul vieții – 20.06.1981 - ca medic chirurg, profesor universitar și apoi profesor consultant la Spitalul Clinic Universitar de Urgență din Timișoara. Profesorul Universitar Doctor Docent Ioan Danicico, fiu al comunei Semlac, a fost cea mai importantă personalitate locală, cu cea mai bogată activitate științifică – a publicat multe cărți și studii de specialitate în țară și străinătate, dar și didactică și profesională susținută în cadrul Universităților din Cluj – Napoca și Timișoara și a Spitalelor de chirurgie din respectivele orașe. Provenit dintr-o familie modestă de țărani, a rămas același om modest, apropiat consătenilor săi și în permanență legătură cu aceștia, ajungând un eminent chirurg s-a implicat activ în viața școlii și a comunității locale din Semlac, rămânând în memoria colectivă a locuitorilor ca ,,un mare om și domn, cu tare multă carte, care nu a pregetat să-i ajute pe semlăcanii săi în orice împrejurare” atât în probleme strict medicale – de cele 30 000 de intervenții chirurgicale efectuate, beneficiind și mulți dintre consătenii săi – cât și în desăvârșirea carierei tinerilor care au apelat la sprijinul său, pentru care a găsit totdeauna timp să - i asculte și să-i ajute; astfel că, pentru această grijă deosebită pentru comuna natală i se conferă, post mortem, titlul de Cetățean de onoare al comunei Semlac la 16 iulie 1999, iar în anul 2005 Consiliul local propune și I. S. J. Arad aprobă ca școala din localitate să primească numele de Școala Generală ,,Dr. Ioan Danicico” com. Semlac.


1961 - prima intervenție pe cord deschis la Clinicile Noi, prof.dr. Danicico: comisurotomia trans bursă atrială.


Surse:

http://scoalasemlac.blogspot.com/2014/03/danicico.html

https://ziarultimisoara.ro/oamenii-cetatii/1264-cetatean-de-onoare-al-miilor-de-vieti-salvate

http://dex.anidescoala.ro/cuvant/danicico


This article "Ioan Danicico" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Ioan Danicico. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.



Read or create/edit this page in another language[modificare]