You can edit almost every page by Creating an account. Otherwise, see the FAQ.

Laptele Negru al Mamei

De la EverybodyWiki Bios & Wiki

Eroare Lua în Modul:Wikidata la linia 1458: attempt to index field 'wikibase' (a nil value)

”Laptele negru al mamei” este un bildungsroman scris de scriitorul român Cosmin Leucuța.

A fost publicat la editura Adenium în anul 2013, ca urmare a câștigării unui concurs de debut național,[1] și este primul din trilogia Trei Culori: Negru (celelalte două părți se intitulează Sămânța neagră a tatălui și Sângele negru al copilului[2], și au fost anunțate la aceeași editură pentru anul 2015, respectiv 2016).

Romanul a atras foarte repede atenția datorită stilului narativ care combină o mare varietate de tehnici, și folosește preponderent tehnica povestirii în ramă. Povestea se concentrează pe aventurile unei tinere femei de 23 ani aflată într-o perioada dificilă a existenței sale.

REZUMAT[modificare]

Romanul de deschide în mijlocul unei propoziții (primul cuvânt este ”și”), pentru a sugera că începe mai degrabă undeva mai aproape de mijloc, decât de începutul adevărat al poveștii. Unii cititori au considerat acest artificiu ca fiind o eroare de tipografie, sau ca semn al lipsei anumitor pagini. În fapt, acest lucru a fost realizat în mod deliberat de către autor, pentru a oferi un iz suplimentar de autenticitate poveștii.

Romanul se sfârșește într-o modalitate similară, în mijlocul unei fraze.

PARTEA I: Cutia - O poveste a obsesiei[modificare]

Paul este un tânăr scriitor de 27 de ani, care suferă de un blocaj al scriitorului. El locuiește împreună cu iubita sa, Diana, o femeie puternică, cu o carieră de succes în afaceri. Într-o seară de vară, fumând pe balcon și încercând să își limpezească mintea, observă o scenă în care Alexia, fiica adolescentă a vecinilor se angajează într-o partidă de sex oral cu un bărbat mult mai în vârstă. Situația se complică în momentul în care ispititoarea Alexia, încercând să mușamalizeze scena compromițătoare, începe să îi facă vizite tot mai dese lui Paul. Diana surprinde câteva scene dintr-o perspectivă eronată și începe să îl suspecteze pe Paul de infidelitate. Între timp, Alexia își propune să îl seducă pe Paul. Relația lui Paul și a Dianei începe să se deterioreze pe măsură ce Alexia devine o prezență tot mai constantă în viața lui Paul. Scriitorul este din ce în ce mai asaltat de problemele pe plan creator, la care se adaugă apariția inexplicabilă a unei misterioase și hipnotizante cutii cubice, a cărei semnificație, conținut și proveninență nu le poate descifra. Tensiunea din cadrul cuplului culminează cu despărțirea temporară dintre cei doi (datorată unui șir de conjuncturi nefaste), în urma căreia Paul, știindu-se nevinovat și simțindu-se nedreptățit, se hotărăște să dea curs invitației Alexiei la petrecerea de majorat a acesteia. Din acest moment, relația dintre cei doi începe să se îndrepte către un inevitabil final sexual, care materializează dorințele Alexiei. Diana află de infidelitatea lui Paul și relația acestora se compromite iremediabil. Părinții Alexiei află de legătura ei cu Paul și, considerând-o nepotrivită, hotărăsc să o îndepărteze pe aceasta din calea tentațiilor. Paul își consideră viața distrusă pe toate planurile, dându-și seama și de faptul că blocajul creator este unul permanent, și învinovățește cutia misterioasă pentru toate dramele din viața sa, considerând-o ca aducătoare de necazuri. În ultima scenă el aruncă cutia prin geamul închis, murmurând o versiune mai sumbră a ultimei replici din Casablanca: ”acesta este sfârșitul unei prietenii frumoase.”

În acest moment ni se dezvăluie faptul că toate evenimentele care au avut loc sunt de fapt scrise de altcineva, și cititorul face cunoștință cu blonda, adevăratul personaj principal al romanului.

PARTEA a II-a: Nimic - O nouă poveste a obsesiei[modificare]

Blonda (al cărei nume nu ni se dezvăluie pe parcursul romanului) este o tânără de 23 de ani, proaspăt absolventă a Facultății de Artă și o pierde-vară înnăscută. Nu are o slujbă, nu are bani și tocmai a pus capăt unei relații bolnăvicioase și de lungă durată cu un tânăr (și el nenumit) pe care îl cunoștea de multă vreme. Se aruncă într-o aventură bazată aproape în totalitate pe sex, cu un tip indentificat doar ca ”blondul”, care deja are o relație serioasă, dar acest lucru nu o satisface. Se simte amorțită din punct de vedere sentimental, lucru dovedit în numeroasele ocazii în care blonda stă și disecă, de una singură, toate câte i se întâmplă. Mai târziu cunoaște un tânăr fotograf și cu el formează o prietenie durabilă și complexă, deși aproape lipsită de latura ei sexuală. El pare să o înțeleagă și să o îndrume mai bine decât marea majoritate a celor care o înconjoară. Mare parte din acest segment al romanului este dedicat introspecției, viselor și analizelor pe care le face blonda, în compania fotografului, a blondului sau a fostului ei iubit, de care nu pare capabilă să se despartă cu adevărat. Prietena ei Bianca, precum și părinții incredibil de înțelegători o ajută pe blondă să își găsească țelul în viață. Vine iarna, și fotograful o invită pe blondă la o toga-party în stil american. În acest punct, relația lor a atins apogeul, și blonda simte că se apropie și climaxul sexual dintre ei. Ajunși la petrecere, rămân blocați în baie și, așteptând să fie eliberați, blonda încearcă să îl convingă să facă dragoste cu ea, însă acesta refuză, punând relația lor pe un plan superior față de un astfel de act trivial. Dimineața se despart cu promisiunea de a se revedea curând. Blonda se desparte de blond, după ce iubita lui aflase că el era infidel. Își dă seama că nu a avut niciodată nimic în comun cu el. Fostul ei iubit încearcă să își găsească și el alinarea în brațele unei alte femei, dar realizează că sufletul lui pereche este blonda pe care nu o mai poate avea. Blonda cade într-o depresie generată de starea profundă de singurătate fizică și spirituală în care trăiește. Dintre toți, se simte cel mai mult trădată de către fotograf (pe care nu l-a mai revăzut din acea seară), de care se simțea în mod esențial legată.

PARTEA a III-a: Altceva - O altă poveste a obsesiei[modificare]

După câteva luni, blonda se află în avion spre New York City împreună cu noul său iubit, Paul, un tânăr ajuns extrem de bogat prin mijloace obscure. Acolo blonda este introdusă în stilul de viață extravagant al acestuia și îi cunoaște pe prietenii lui foarte bogați, foarte atrăgători dar falimentari din punct de vedere moral, care o acceptă între ei ca pe o curiozitate amuzantă. Troy, unul dintre prietenii apropiați ai lui Paul nu pare să privească acest lucru cu ochi buni.În New York, cei doi locuiesc în penthouse-ul studio al lui Paul, unde ea își petrece timpul exploatându-și talentul literar redescoperit. Grupul celor doi se întâlnește des, în acest apartament sau în alte locații extravagante, unde membrii se răsfață prin excese de toate felurile. Blonda are o scurtă relație cu Chuck, unul dintre prietenii lui Paul, dar renunță la ea, fiindcă se simte vinovată. Troy surprinde anumite momente, și le aduce la cunoștința lui Paul. Când blonda se confesează, acesta îi spune că știa de legătura dintre ea și Chuck, dar că nu i-a dat importanță. După un timp blonda se angajează într-o librărie plină de cărți vechi foarte valoroase, proprietatea unui bătrân excentric, pe nume Oliver. Acesta devine mentorul ei, și o încurajează să scrie și să aibă încredere în propriile forțe. Oliver este și acela care îi sugerează că lucrurile care nu se pot cumpăra cu bani ar trebui să fie cele mai importante pentru un om. Experiențele blondei culminează cu o petrecere ținută într-un penthouse aflat într-unul dintre zgârie-norii din centrul New York-ului, la care e invitată să cânte trupa Dogstar. Acolo, tensiunea dintre blondă și Troy escaladează într-o ceartă masivă, la finalul căreia acesta îi spune pe un ton cinic că ea nu are ce căuta printre ei. La întoarcere acasă, comportamentul lui Paul pare să confirme atitudinea lui Troy. Blonda își dă seama că Troy are dreptate: ea nu este deloc asemenea celor în mijlocul cărora trăiește, că goana după bani nu o caracterizează și că poate să facă diferența dintre bine și rău. A doua zi îi spune lui Paul că va părăsi New York-ul și se va întoarce acasă. Ajunge la concluzia că nefericirea ei (și a altora, în general) se datorează faptului că oamenii nu au curajul să își urmeze propriile vise, și în schimb le preiau pe cele ale părinților. Oamenilor le e frică de ceea ce sunt ei cu adevărat, și preferă să trăiască sub o mască care nu îi reprezintă. Ea alege să dezvăluie lumii adevărata ei identitate, chiar cu riscul de a deveni o persona non grata.

STICLĂ: O BIOGRAFIE ÎN VIU GRAI A CLAREI MUNRO[modificare]

”Sticlă” este o nuvelă neterminată, o comedie neagră scrisă intermitent de-a lungul părții a III-a a romanului, sub formă de biografie orală de către personajul principal al romanului, blonda. Povestea este formată dintr-un colaj de interviuri luat unui mare număr de personaje, care formează o imagine (uneori contradictorie) a vieții personajului titular.

Clara Munro este o adolescentă care suferă de o boală rară, numită osteogenesis imperfecta, cunoscută și sub numele de ”boala oaselor fragile”. După cum cititorul află foarte repede, la începutul poveștii, Clara a dispărul, și este foarte posibil să fie moartă. Pasajele descriu viața ei din punctul de vedere al celor intervievați (persoane de toate vârstele, sexele și educațiile), sub toate aspectele, de la naștere și până la dispariția misterioasă, urmată de alte evenimente reziduale care îi fac pe mulți să concluzioneze că, de fapt, Clara ar putea să nu fie moartă.

STIL[modificare]

Romanul alternează între pasaje scrise la persoana I și persoana a III-a, și se bazează preonderent pe dialog. De multe ori, gândurile personajelor se continuă în cuvinte, sau în narațiunea propriu-zisă, ori invers. Această tehnică șterge limitele tradiționale pe care majoritatea romanelor le au, și extinde accesul cititorului în lumea descrisă în roman. De asemenea, tehnica povestirii în ramă este folosită în mod proeminent, în prima și a treia parte a romanului. De fapt, multe dintre personajele blondei scriu la rândul lor povești, ceea ce determină rama să se adâncească cu un nivel suplimentar (ex: povestrea scrisă de Clara Munro, care este ea însăși un personaj în nuvela blondei).

Penultimul capitol al romanului este o împletire de trei fire narative, scrisă în stilul fluxului conștiinței combinat cu tehnica folosită, printre alții, de scriitorul american Hubert Selby, Jr., a căror acțiunea se petrece în aceeași zi, și ale căror personaje se intersectează tangențial cu personajul principal al romanului. Astfel, blonda este minimizată chiar înainte de climax, fiind transformată într-un personaj secundar sau chiar terțiar. Acest lucru contribuie la augmentarea punctului culminant al romanului: blonda este iarăși scoasă din uitare și obscuritate, pentru a furniza concluzia apoteotică a romanului. Această modalitate de a schimba punctul de concentrare al narațiunii de la un personaj la altul este una dintre multele tehnici narative utilizate de Leucuța pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra universului creat. Cele trei fire narative se prezintă sub forma unor pasaje-bloc, scrise fără semne de punctuație, în care narațiunea pură se împletește cu gândurile și comunicarea verbală a personajelor. Printre alte influențe ale romanului au fost citate lucrările unor autori precum Bret Easton Ellis, Chuck Palahniuk, George Orwell, Victor Hugo și Philip K. Dick. Flash-back-ul este o altă tehnică folosită foarte des. Narațiunea alternează între prezent, amintiri despre trecut și viziuni ale viitorului.

Romanul conține numeroase referințe literare și autorul inserează frecvent melodii în cadrul narațiunii, ca o parodiere a felului în care oamenii gândesc în zilele noastre, înzestrând astfel romanul cu o coloană sonoră. Melodii și versuri de-ale trupelor Rolling Stones, The Killers, Pink Floyd sau Cat Power sunt printre cele mai des amintite, de obicei în pasaje cheie, și contribuie la exprimarea trăirilor personajelor.

ISTORIC[modificare]

Leucuța a început să scrie romanul în toamna anului 2009, imediat după terminarea facultății. Ceea ce trebuia să fie doar o nuvelă despre o relație distrusă de neîncredere s-a transformat în scurt timp în primul roman al autorului. Leucuța a sesizat potențialul povestirii, și pe parcursul anului 2010 a lucrat la el intensiv.

În septembrie, când s-a mutat la București, primele două părți ale romanului erau deja terminate. Inspirat de viața capitalei, de personajele întâlnite acolo, precum și de slujba lui ca jurist la una dintre cele mai prestigioase firme de avocatură din România, Leucuța a completat povestea cu partea a treia, la care a lucrat în timpul nopților, fiind suferind de insomnie în perioada respectivă.[3]

În martie 2011 a trimis manuscrisul unui număr de edituri. Neprimind răspuns de la niciuna dintre ele, Leucuța a continuat să scrie, începând lucrul pentru al doilea roman al trilogiei, Sămânța neagră a tatălui.

În august 2011, Leucuța aproape renunțase la ideea de a mai publica ceva, când o prietenă i-a sugerat să participe la un concurs de debut literar. Manuscrisul a fost trimis, fără prea mari speranțe, la concursul de debut național organizat de editura Herg Benet, unde, spre surprindere autorului, a fost nominalizat pentru publicare, deși nu a câștigat [4]

Până în august 2012, Leucuța a terminat de scris întreaga trilogie Trei Culori: Negru, și a trimis-o iarăși la concursul de debut Herg Benet. A fost iarăși nominalizat, dar nici de data asta nu a câștigat [5]. În acest punct trilogia număra deja 1000 de pagini.

Romanul a fost refuzat și de alte edituri pe motiv că era prea masiv (mai ales pentru un debut), iar Leucuța a fost sfătuit să îi reducă drastic volumul. Autorul a refuzat și, în final, în toamna anului 2013 drepturile de editare au fost cumpărate de editura Adenium din Iasi.

RECEPȚIE ȘI CRITICĂ[modificare]

Romanul a primit critici pozitive și a devenit în scurt timp unul dintre cele mai bine vândute romane ale editurii Adenium. Stilul narativ eclectic a atras repede atenția criticilor. Astfel, Andreea Tănase spunea, în cea mai elogioasă dintre recenzii publicată pe site-ul de cultură Semne bune [6] că ”la fiecare câteva zeci de pagini, stilul se schimbă. Nu numai stilul, ci se schimbă și subiectul, și personajele și registrul. Abia apucă cititorul să se așeze confortabil în fotoliu și să înceapă să anticipeze ce va urma, că intervine Cosmin Leucuța și îi arată că nu toate romanele sunt previzibile. Pe scurt, cititorul îngâmfat va învăța smerenia de la Laptele negru al mamei. Până și titlul romanului se schimbă până la final. El nu este nicidecum Laptele negru al mamei. Este unul mult mai potrivit în retrospectivă”.

Ramona Iacobuțe, redactor șef al revistei literare on-line Ceașca de cultură [7] atrage atenția și ea asupra stilului neconvențional al narațiunii: ” actiunea care stagneaza pe alocuri in favoarea analizei emotionale, introspectia ca instrument de conturare a unui personaj, ruperea textului cu parafrazari, note de subsol si motto-uri care ofera atat un ragaz, cat si o cheie spre inima naratiunii, limbajul non-academic si violenta de care acesta mai profita, din cand in cand, pentru a soca, a trezi, a atentiona, interconexiunile muzicalo-literare sunt pe maidan si joaca fotbal cu autorul insusi in poarta in Laptele negru al mamei.”

Cristina Frîncu, într-o recenzie cu nuanțe mixte spre pozitive, apărută în revista literară on-line Hyperliteratura [8] subliniază la rândul său caracterul eclectic al romanului: ” Când o citești, simți cu buricele degetelor textura unei bancnote de valoare necunoscută, care te intrigă prin aspectul de puzzle ținut laolaltă de bucățele de bandă adezivă; un colț de o sută de parai, alt colț scos din circulație, un scriitor japonez plin de cute pe față, un filigran în formă de liră…”, și îi apreciază valoarea estetică: ”Te scoate din minți că nu o poți folosi la cumpărături, dar o păstrezi și o arăți prietenilor să se minuneze.”

Andreea Tănase de la Semne Bune aplaudă efortul literar: ”Nimic din ce aș putea spune despre Laptele negru al mamei nu i-ar face dreptatea pe care o merită.” Ea scrie mai departe, impresionată de măiestria lui Leucuța: ”Citind cartea (…) nu îți trece nici un moment prin cap că acesta este un debut. Nu am sesizat nicio stângăcie de începător. Ramona Iacobuțe se arată impresionată de curajul nonconformist al scriitorului, și elogiază performanța reflectată în numărul mare de pagini al romanului, neobișnuit pentru un debutant. Totuși, ea este mai rezervată în comentariul ei, spunând că ” Cititori si critici (…)isi vor infige ghearele de ulii in carnea scriiturii sale. Ce va rezulta, se poate dovedi a fi o masa literara copioasa sau o indigestie. Un lucru este, insa cert, tanarul scriitor nu se sfieste sa se foloseasca de atuurile pe care modernitatea le pune la dispozitia celor care stiu cum sa le aplice actului creativ.” În concluzie, ea este de părere că caracterul moralist al romanului nu poate trece neobservat: ” vorbeste despre alegeri, despre tentatii, despre pasiunea care te devoreaza in interior, despre actul de creatie si despre mentinerea in viata a simtului de observatie, a bucuriei si a firescului, despre excese si limite, despre viata fara stratul de mucegai al ipocriziei si despre intunericul propriei minti, despre incalcarea unor tipare ale fericirii din ce in ce mai des vehiculate in societatea consumerista actual.” Cristina Frîncu consideră totuși unele pasaje din carte ca fiind ușor suprarealiste, și neconforme cu expectativele cititorilor: ” capitolele despre plictiseală (…) mi-a(u) provocat un crâmpei de invidie, deoarece blonda noastră, absolventă de Arte, încă locuind cu părinții și șomeră, își petrece timpul făcând cumpărături. Nu am putut rezona cu dramele ei sentimentale și cu dilema fostul/blondul, nici cu meditațiile ei despre bărbați.” De asemenea, a fost de părere că concluziile personajului principal sunt ” de fetișcană care se ia prea în serios”, dar atribuie aceste scăpări pe seama eventualelor erori inerente sexului adevărat al autorului: ”să nu uităm că în spatele gândurilor ei stă de fapt un bărbat.”[9].

De asemenea, multe dintre aplauzele primite au fost direcționate spre nuvela din partea finală a romanului, ”Sticlă: o biografie în viu grai a Clarei Munro”.

Cristina Frîncu, de la revista on-line Hyperliteratura scria despre ”Sticlă” că este ”o bucată suculentă scrisă precum Rant-ul lui Chuck Palahniuk, sub forma unei înșiruiri de mărturii ale celor care au cunoscut-o pe Clara Munro, fata cu oase din sticlă.”

Autorul arădean Gheorghe Mocuța scrie o recenzie cu tentă mixtă. Pare, ca mulți alții din generația lui, surprins de apariția romanului, dar recunoaște talentul literar și instinctul analitic al lui Leucuța: ” Sentimentul de abandon, descoperit de modernul Baudelaire în viața și viciile Parisului secolului al XIX-lea, e reluat acum cu o îndârjire sinucigașă – să o numim nihilism – nu numai de autorul romanului, ci de o întreagă pleiadă de prozatori tineri, botezați de critică, mizerabiliști.” Mocuța crede că autorul are o slăbiciune pentru analiza legăturilor periculoase” iar „romanul lui s-ar fi putut numi <<plăceri de închiriat>>, după expresia personajului principal, Blonda, care s-a săturat să fie sclava celorlalți.” Mai departe, el afirmă că romanul are un profil tenebros, bazat masiv pe contra-cultura noului val literar, iar Leucuța este în stare să scrie pagini brutale, crude pe alocuri și care debordează de tinerețe febrilă. Mocuța concluzionează că romanul este o mostră puternică din realitatea contemporană și prezice un viitor strălucit pentru Leucuța, cu condiția ca acesta să se hotărască ascupra unui stil.[10]

Autorul consacrat Alexandru Petria scria, într-o recenzie publicată pe catchy.ro ”Firele narative ale <<Laptelui negru al mamei>> sunt ca o bandă de scoci dezlipită de pe realitatea zilelor noastre, rămasă cu de toate pe ea. Cine caută sex o să găsească, analize psihologice – sunt, în proporții neplictisitoare, descrieri istețe – da, dialoguri fără stridențe – iarăși da.” Alexandru Petria este de părere că romanul este foarte bine închegat, în ciuda combinației excessive de stiluri narative.[11]

Autoarea Lucia Cuciureanu scrie într-o recenzie publicată în Monitorul Cultural din Arad, în septembrie 2014, laudă performanța autorului, apreciind profund toate laturile romanului, de la stilul narativ complex și diversificat, la personajele tridimensionale și la temele abordate. Această autoare interpretează semnificația romanului ca fiind ”un țipăt de revoltă împotriva acestei convertiri a dorinței, a visului”, iar laptele din titlu ca fiind ”prejudecăți și vise impuse”.[12]

Referințe[modificare]

Bibliografie[modificare]


This article "Laptele Negru al Mamei" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Laptele Negru al Mamei. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.



Read or create/edit this page in another language[modificare]