Dumitru Munteanu

Dumitru Munteanu (n. 25 octombrie 1948 Telciu, județul Bistrița-Năsăud) este prozator, eseist și istoric literar român.

Studii (cu indicarea instituției, localității și anilor respectivi):

Institutul Pedagogic de Institutori, Cluj-Napoca-1970

Colaborări la reviste:România literară, Tribuna, Steaua, Mișcarea literară, Minerva, Litera Nordului, etc.

Colaborări la volume colective :

Suverana clipă, Bistrița, 1978, Spații posibile, 1980, Bistrița, Poem pentru orașul natal, antologie, Ed. George Coșbuc, Scriitori Bistrițeni, 2007, Ed. George Coșbuc.

Inițiative culturale:

Revista-magazin „VIAȚA-AZI”, 1997-funcția: director-fondator; Revista literară „Litera Nordului”-director-fondator; Revista „Săptămâna politică”-director-fondator; Editura George Coșbuc – director-fondator.

Debutul absolut:

România literară, 1980, cu povestirea „Scaunul” și o prezentare de George Ivașcu.

Debutul editorial:

Editura Cartea Românească, București, 1986, volumul colectiv „Debut '86” , cu o postfață de Mircea Ciobanu și prezentare de Ion Dodu Bălan.

Apartenența la un cenaclu, grupare:

Membru al cenaclului literar „G. Coșbuc”, de pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița; Societatea Scriitorilor Bistrițeni, vicepreședinte; Membru al Societății Scriitorilor din Județul Bistrița-Năsăud; Membru al Cenaclul CONEXIUNI de pe lângă Centrul Cultural Municipal "George Coșbuc" Bistrița; Membru al Asociației Ziariștilor Profesioniști din România; Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Opera tipărită[modificare]

Teatrul din munți, eseu, 1995, Ed. George Coșbuc;
Anotimpul viperelor, roman, 1996, Ed. George Coșbuc;
Întemeietorii, roman, 1998, Ed. George Coșbuc;
Adevărata putere, roman,2000, Ed. George Coșbuc;
Fratele meu Cain, proză scurtă, 2003, Ed. George Coșbuc;
Ultimul înger, roman, 2003, Ed. George Coșbuc;
Social-democrații transilvăneni și problema națională, eseu, 2004, Ed. George Coșbuc;
Dureri ascunse, proză scurtă, 2004, Ed. George Coșbuc;
Clipe furate timpului, publicistică, 2006, Ed. George Coșbuc;
În umbra puterii, proză scurtă, 2005, Ed. George Coșbuc;
Acele fel de dragoste, proză scurtă, 2007, Ed.Ardealul;
Stele ucise, roman, 2007, Ed. George Coșbuc;
Galaxia luminii-Telciul literar și artistic, Editura George Coșbuc, 2008
Istoria credinței penticostale, volumul 1 "Încercările", Ed. George Coșbuc, 2008;
George Coșbuc-Dincolo de cuvinte,vol. 1 „Anii de ucenicie”,2008,vol. 2 „Junețea poetică”, Bistrița,Editura George Coșbuc,2009;
Pretexte literare, Editura George Coșbuc, 2009

Referințe critice selective[modificare]

Despre cărțile sale au scris: George Ivașcu, Ion Dodu Bălan, Constantin Cubleșan, Ioan Buzași, Ion Moise, Tit Liviu Pop, Andrei Moldovan, Ovidiu Petri, Sorin Crișan, Alex Ștefănescu și alții.

În reviste:

George Ivașcu, România literară, 1980: „Dumitru Munteanu, un învățător dintr-un sat de la poalele Munților Rodnei, debutează în aceste pagini cu povestirea „Scaunul”, o îndrăzneață și curajoasă satiră la adresa unor mentalități...”

Constantin Cubleșan, Tradiție și postmodernism, în Litera Nordului, nr.an III nr. 1 2006, pg. 28: ”Preocupat constant de zugrăvirea unei lumi ficționale, în care realitatea concretă a existenței contemporane să se recunoască aevea, ca într-o oglindă răsturnată, Dumitru Munteanu are seninătatea și degajarea, lipsa oricăror complexe...politice, de ascrie azi despre lumea de ieri, demontându-i falsele articulații, însă fără accente de vendetă, de răfuială, ba chiar cu un soi de plăcere, nu pentru racilele acesteia, ce sunt supuse unei analize severe, ci pentru oamenii ce au știut să rămână oameni în toate împrejurările. (...) Calitatea definitorie a prozei lui Dumitru Munteanu mi se pare a consta tocmai în seninătatea (ceea ce nu exclude ironia și tenta grotească, sancționarul!), cu care construiește o lume ficțională, cu mijloace specifice metodei realiste, într-un curaj aproape bravat de a realiza proză clasică într-o epocă (cel puțin la noi) a experimentelor formale de toate felurile. Lectura paginilor sale este reconfortantă, incitantă nu mai puțin, dezvăluind personalitatea unui creator epic din stirpea celor mai buni prozatori realiști ai literelor noastre și, dacă făceam trimitere, la început, spre experiența postmodernistă, nu o făceam decât pentru a atrage atenția asupra disponibilităților creatoare, bine stăpânite, ale unui artist modern prin excelență”.

Luca Onul, Anotimpul viperelor, în revista „Viața-azi, nr. 1, 1997: „A apărut, recent, la Editura George Coșbuc un roman surprinzător de valoros sub aspectul realizării artistice și nu numai, „Anotimpul viperelor”, semnat de Dumitru Munteanu. (...) Recentul roman vine să confirme ceea ce prozele sale anterioare ne dovediseră deja: vigoare, inspirație, demnitate în arta cuvântului bine articulat prin scris. Romanul în aparență liniștit este scris cu infinită răbdare pentru că scriitorul își iubește personajele dintr-o perspectivă absolut tulburătoare, față de care manifestă o afectuoasă atenție; scris cu nerv, trădează o disimulată auto-caracterizare dar și un condei de fin analist”.

Sorin Crișan, Teatrul din munți, în revista Steaua, nr. 3 din 1996: „Teatrul din munți nu este doar o carte interesantă ci și necesară. (...) Teatrul din munți înseamnă și o analiză atentă a unui fenomen teatral născut în anul 1935 în satul Șanț și în același timp o culegere de portrete a acelor câțiva țărani ce și-au încercat talentul în piesele propuse de Constantin Iugan”.

Ion Moise, Litera Nordului, nr. 7, 2005:

„Calitățile de romancier ale lui Dumitru Munteanu se concretizează încă o dată și convingător în “ADEVĂRATA PUTERE” (Ed. George Coșbuc, Bistrița, 2001). Romanul anterior, “ÎNTEMEIETORII”, tot de factură istorică, pare să fi deschis un drum favorabil autorului, acela al sesizării, interpretării și materializării literare a unor momente semnificative, prin oameni și fapte, dintr-o istorie a neamului atât de generoasă în a furniza scriitorilor subiecte care să intereseze și a căror tratare se dovedește fructuoasă.. În acest context general, scrisul lui Dumitru Munteanu se particularizează printr-o sobrietate și concizie, printr-o țesătură care îmbină, cu pricepere și profesionalism, documentarea riguroasă, relația interumană și, ceea ce este demn de menționat, sublinierea intrisecă a semnificației acțiunilor eroilor într-un timp ale cărui perspective sunt încă largi pentru prezentul acestora.

MAXIMINIAN MENUȚ, RĂSUNETUL

Dumitru Munteanu șterge praful de pe manuscrisele juneții coșbuciene După Anii de ucenicie, recent, la Editura “George Coșbuc”, Dumitru Munteanu a editat volumul II din seria “George Coșbuc – Dincolo de cuvinte”. În peste 600 de pagini, prozatorul și criticul Dumitru Munteanu aduce în fața noastră poezii inedite din “Junețea poetică” a marelui George Coșbuc. Munteanu încearcă să pună ordine cronologică în ceea ce nu au reușit niciunul din exegeții de până acum, făcând un adevărat inventar al poeziei de tinerețe, perioadă în care Coșbuc a scris atât poezii originale, cât și imitațiuni și traduceri. Unele dintre acestea au fost distruse de poet, necorespunzând pretențiilor sale, altele se află scrise în “caietele” mult invocate și dăruite unor prieteni. “Muza someșană”, “Familia”, “Cărțile săteanului român”, “Școala practică” sunt câteva din publicațiile care au găzduit poezia lui Coșbuc, însă cele mai multe informații despre prima etapă a creației poetice se află în Protocoale. Munteanu a întocmit volumul de texte cu încrederea că George Coșbuc nu este un poet “expirat”, cum unii încearcă să spună, ci un geniu a literaturii românești, alături de confratele său, Eminescu, poeți la care națiunea le-a acordat iubirea necondiționată și nemurirea. Prin această trilogie din seria “Academicienii Năsăudului”, Munteanu ridică vălul de umbră ce sporește misterul coșbucian, poeziile prezente în volumul II aparținând perioadei de creație literară din Năsăud, Cluj și Sibiu până la trecerea Carpaților de către poet. Această perioadă a fost mult timp în anonimat, uitată în mici studii locale, directorul editurii “George Coșbuc” reușind să aducă câteva plusuri cercetărilor efectuate de coșbucieni până acum prin scuturarea prafului istoriei de pe poeziile de tinerețe. Din cele 57 de poezii inedite, un număr de 16 nu sunt cuprinse în lista inventarierii poeziei năsăudene de până acum. Cartea prezintă cititorilor un alt Coșbuc, adolescentul și apoi tânărul modest și tăcut, cu sufletul aprins de flacăra nemuririi și subjugat conștiinței sale poetice, devotat și loial până la sacrificiu singurelor și devoratoarelor sale iubiri, poezia și națiunea română, motiv pentru care Dumitru Munteanu va rămâne un nume de referință în studierea operei coșbuciene. Urmează volumul III – “Coșbuc academicianul”.

VICTOR STIR, în MESAGERUL LITERAR ȘI ARTISTIC : DUMITRU MUNTEANU despre ucenicia lui Coșbuc

Închis mulți ani în nefericita sintagmă de poetul țărănimii a lui C. Dobrogeanu-Gherea, George Coșbuc -omul și opera- este subiectul unei cărți noi-GEORGE COȘBUC, ANII DE UCENICIE, vol. I: ANII DE UCENICIE, vol. II: JUNEȚEA POETICĂ-apărută de curând sub semnătura lui Dumitru Munteanu, prozator, romancier și eseist, de astă dată în postura de istoric literar.

Cartea inserează zeci de pagini de facsimile, cu poeme scrise de mână, fotografii și o bibliografie consistentă,convingătoare. Remarcabilă prin volumul informației, seriozitatea demersului și a contribuției autorului, cartea este una dintre cele mai importante dedicate lui Coșbuc în ultimul timp. Este fără îndoială că volumul reprezintă o treaptă, o altă față a personalității scriitorului Dumitru Munteanu, exersat prozator de roman..]]

Față în față cu scriitorul Dumitru Munteanu

Joi, 04/06/2009 - 00:00 | Menuț Maximinian Interviu

-REP.: Domnule Dumitru Munteanu, ați scris până acum șase romane, cinci volume de proză scurtă, trei volume de istorie literară, două de eseuri și două de publicistică, în total 18 cărți. Este o cifră impresionantă ce vă situează printre cei mai productivi scriitori dintre cei care trăiesc astăzi în urbea noastră. Ați avut curiozitatea să calculați câte pagini însumează cărțile d-voastră? -DM.: La sugestia unei persoane ce “mă cultiva” în urmă cu oarecare timp am făcut acest calcul și am constatat că volumele mele însumează aproape 5000 de pagini. Pare o cifră mare dar cred că atât numărul cărților scrise cât și al paginilor este relativ mic pentru un om care își face din scris un ideal și o profesie. -REP.: Ce ne puteți spune despre cărți? -DM.: O revedere succintă a vieții mele literare ar arăta astfel: la 18-20 de ani aveam scrise cinci cărți; la 30 de ani debutam în revista România literară, la 36 de ani a avut loc debutul meu în volum la Editura Cartea Românească, în 1991 înființam Editura George Coșbuc, prin 1996 revista “VIAȚA-AZI” iar în anul 2003 revista Litera Nordului, ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor. Între timp am scris… am scris, până când am reușit să “adun” cele 18 cărți… -REP.: Care dintre cărțile scrise vă este cea mai dragă? -DM.: Dragi îmi sunt… toate. Totuși, parcă simt ceva mai mult pentru romanele de tinerețe “ÎNTEMEIETORII” și “ULTIMUL ÎNGER”, dar și pentru cele două volume de istorie literară “GEORGE COȘBUC, DINCOLO DE CUVINTE”. -REP.: Acest “George Coșbuc…” este cu adevărat remarcabil. Cât timp v-a luat realizarea celor două volume? -DM.: Redactarea propriu-zisă a durat circa trei luni de zile. Documentarea și prelucrarea materialelor a durat însă ani lungi. -REP.: Cum a fost primită cartea despre Coșbuc? -DM.: Relativ bine. S-au scris câteva cronici, unele au fost publicate, altele nu le-am făcut publice deoarece nu sunt dintre cei care imediat ce “nasc” două fraze fug cu ele la ziare (precum găina cu mărgica din povestea lui Creangă). Cred că rolul unui scriitor este să scrie cărți iar al cititorilor să le citească, dacă doresc. Important este să scrii despre și pentru oameni, să trezești în sufletul acestora sentimente, să-i provoci în căutarea adevărului. Cu alte cuvinte, să aibă o conștiință social puternică și convingeri pe măsura acesteia. -REP.: Adevărul… Constatat că în cărțile d-voastră cuvântul adevăr este des folosit: “Nevoia de adevăr”-titlul unui eseu , dar folosiți și îndemnul lui Isus Cristos: “Îndrăzniți! Adevărul vă va elibera” ca motto la “STELE UCISE”. Chiar credeți în adevăr? În dreptate? -DM.: Nu sunt un naiv și știu că fiecare om își are adevărul său ce poate fi altul decât al semenului de alături. Eu cred în adevărurile mele ce derivă din morala creștină, de aceea mi-am asumat riscul de a le scrie/rosti în toate cărțile mele. Atât în romane, povestiri, cât și în cărțile de istorie literară. În cei 60 de ani de viață am învățat că în final (oricât de târziu ar veni acesta) adevărul iese la lumină, chiar dacă l-ar acoperi milioane de minciuni. Iar adevărurile din cărțile mele sunt simple: despre oameni, despre evenimente, despre viață. Nu am putut trece cu vederea uciderea a sute de mii de țărani și intelectuali români între anii 1945-1989 și am scris parte din volumul “CLIPE FURATE TIMPULUI”; nu am reușit să trec cu seninătate peste masacrarea a sute de scriitori și academicieni și am scris volumul “STELE UCISE”, arătând, bineînțeles, cu degetul, spre cei pe care eu îi consider vinovați (nu mai mult sau mai puțin, pentru că vinovăția este o noțiune singulară, limpede și precisă), indiferent dacă pe cel vinovat îl admir ca intelectual și/sau scriitor. Cărțile mele sunt strigăte de durere ale unor adevăruri ce întind și astăzi degetele de sub straturi numeroase și groase de minciună și de indiferență. Aceasta, vorbind despre trecut. Dar cu aceeași unitate de măsură am tratat în cărțile mele și societatea socială, politică și literară de astăzi, asumându-mi riscurile respective, deoarece este știut că noi, cei de astăzi, indiferent că suntem scriitori, oameni politici,etc., suntem atât de sensibili și de importanți încât nu suportăm decât laudele. În rest, să nu fim atinși nici cu o floare… -REP.: Sunteți o prezență mai mult decât discretă în viața literară bistrițeană. Nu dați interviuri la televiziunile locale, acesta, se pare, este primul interviu acordat unui ziar din Bistrița, vă văd rar la lansări de carte și/sau evenimente mondene. Doar din când în când, semnalul unei noi apariții editoriale avându-vă drept autor. -DM.: Este adevărat. În primul rând vreau să vă spun că sunt foarte ocupat cu activitatea editorială. Apoi trebuie să-mi scriu și cărțile mele. Iar timpul ce mi-a mai rămas este atât de scurt… Până acum aproape doi ani a fost destul de bine, am avut o existență literară liniștită, neamestecându-mă în nici o grupare (delicat spus) literară din urbe. De doi ani de zile, odată cu invitația de a face parte din Societatea Scriitorilor Bistrițeni (unde am fost ales chiar vicepreședinte, evident, o funcție fără rost!) și în Societatea Scriitorilor din Bistrița-Năsăud, situația mea s-a schimbat. În rău. Liniștea mea s-a dus pe apa sâmbetii. M-am trezit încolțit de ură și invidie, înconjurat de minciună și bârfă, de energiile negative ale unor frustați ce veneau să-și plângă amarul neîmplinirilor sociale și literare pe umerii mei. În plus, aderarea mea la LIGA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, pe fondul unor mari dezamăgiri dar și a unor insistențe identice din partea unora, mi-a adus și mai multe belele pe cap, făcându-mă să regret zilele de altădată, când îmi vedeam de Editură și cărțile mele. Oricum, vreau să profit de ocazie și să anunț public, încă o dată, că am DEMISIONAT DIN LIGA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, organizație al căror membru am fost. -REP.: Da, dar nu ați amintit de Uniunea Scriitorilor. Trebuie să vă felicit? -DM.: Nu vă grăbiți cu felicitările. Este adevărat că, în urmă cu ceva timp, Comisia de validare a Uniunii a aprobat accederea mea în această organizație scriitoricească, pentru care am, de altfel, tot respectul. Însă vreau să vă spun că am mai fost primit/validat și în urmă cu trei ani de zile, după ce, vreme de vreo 8-9 ani, mi s-a tot “rătăcit” dosarul. Aceste lucruri au reușit să-mi creeze amărăciuni, deziluzii și neîncredere, provocându-mă să-mi exprim în cărțile mele nemulțumirea față de aceste stări de lucruri (și altele) Tot ceea ce am scris însă face parte din acele adevăruri la care nu pot să renunț, așa cum nu am renunțat la ele nici în perioada anilor 1982-1989, când, în urma apariției povestirii “SCAUNUL” am fost implicat într-un scandal politic, complicat apoi cu așa-zisa Revoluție de la Șanț, când, se pare, eu și povestirea mea (revista România literară a circulat în toată Bistrița și nu numai) am instigat locuitorii comunei unde funcționam la revoltă socială. Consecințele au fost drastice: mi s-a interzis accesul la susținerea gradelor didactice, am fost obligat să părăsesc localitatea, soția mea nu a mai primit, câțiva ani, nici un serviciu. Vreme de 7 ani am fost mutat de la o școală la alta, pe toate Văile Sălăuței, timp în care, lună de lună, organele politice județene îmi cereau să mă declar vinovat de instigare la “tulburarea ordinei publice”, lucru pe care, la fel de constant l-am refuzat, totul sfârșindu-se cu Revoluția din 1989. În plan literar am fost “sfătuit” să nu mai frecventez Cenaclul George Coșbuc, o vreme (lungă). Așa cum nu am renunțat atunci la principiile și adevărurile mele nu pot să renunț nici acum și nu voi renunța niciodată. Și cum nu țin neapărat (așa cum ați văzut prin cele patru demisii de mai sus) să fac parte din anume organizații dacă accederea este condiționată, nu de valoare și muncă, ci de poziția de aplaudac și lingușitor de serviciu, nu am în privința aceasta nicio problemă… REP.: Revenind la volumul d-voastră “PRETEXTE LITERARE”. A stârnit scandal, discuții, uri, amenințări. De ce? DM.: Doresc să vă spun că nu volumul în întregul său a provocat aceea agitație ci un anumit număr de pagini intitulate “ÎN CĂTAREA NEMURIRII”. Este o descriere romanțată a turneului de promovare în Europa a Antologiei Scriitorilor Bistrițeni. Scrisă ca o glumă literară, e adevărat puțin (foarte puțin) ironică și sarcastică, iată, i-a supărat pe unii; poate pentru confirmarea proverbului “să nu atingi nici cu o floare” și determinându-mă să mă întreb ce atitudine vor avea față de mine, după ce voi publica volumul la care lucrez, intitulat “O PRIVIRE CRITICĂ ASUPRA LITERATURII ACTUALE BISTRIȚENE”, ce va fi o lucrare de critic literară adevărată, obiectivă dar reală, fără aprecieri aplaudace, colegiale și de complezență? Nemulțumiții vor aprinde un rug în mijlocul orașului și vor arde cartea? Mă vor “turna” la Organe? Oricum, eu mulțumesc pentru publicitatea gratuită pe care au făcut-o cărții mele, ce s-a vândut ca pâinea caldă, întregul tiraj epuizându-se (deja tipărim a doua ediție, adăugită cu reacțiile, manifestările și turnătoriile celor implicați și vreau să spun că aș cere fără resentimente scuzele publice care mi se tot solicită, dacă aș fi nominalizat în povestirea mea o anume persoană. Nu pot însă cere scuze unui personaj fictiv, chiar dacă cineva pare să se fi recunoscut în el. REP.: Ce proiecte are în derulare scriitorul Dumitru Munteanu? DM.: Aceasta este o întrebare ce îmi place cu adevărat. Proiectele sunt multe. Am trei cărți în diferite stadii de redactare: trilogia, “ÎNTOTDEAUNA SPERANȚA”, din care primul volum “PARADISUL PIERDUT” este finalizat, apoio altă carte, în două volume “JURNALUL UNUI POLITICIAN DE PROVINCIE”, al cărui prim volum este și el aproape gata și, cel care va apărea în curând, “SCRIITORI BISTRIȚENI LA FRONTIERA MILENIULUI 3-DICȚIONAR CRITIC”. REP.: În ce stadiu de lucru se află Dicționarul? DM.: Redactarea este destul de avansată; am introdus deja mai bine de 170 de scriitori, materialele se adună însă destul de greu. Intenția mea a fost să aduc la zi activitatea literară a celor incluși în Dicționar. Doresc să realizez un Dicționar cât mai complet și la zi, fără resentimente, și fără să omit vreaun scriitor dintre cei care aparțin perioadei literare propuse. REP.: La finalul discuției noastre vreau să vă întreb dacă va influențat cineva în devenirea D-voastră, dacă vă simțiți obligat să mulțumiți cuiva pentru toate realizările scriitoricești? DM.: Firește. Mai întâi lui Dumnezeu. în care cred cu toată convingerea, cel care m-a înzestrat cu acest har; apoi familiei, soției mele, cea care mi-a suportat alegerea acestei, să-i spunem, cariere. Și în mod special celor doi scriitori adevărați, ce mi-au direcționat activitatea înspre literatura pe care o scriu: primul, George Ivașcu, ce mi-a acordat girul său publicându-mă în România literară și spunându-mi că un scriitor trebuie să țină de adevăr cu dinții, să aibă coloană vertebrală, să nu renunțe niciodată la convingerile sale și să scrie despre și pentru oameni; al doilea, Mircea Ciobanu, cel dintâi editor al meu, un om și scriitor integru (spre deosebire de alții ce mi-au ținut cărțile ani de zile pe la Edituri: la Dacia (chiar dacă în 1988 aveam angajamentul publicării a două dintre ele), Cartea Românească (ANOTIMPUL VIPERELOR) Albatros (unde mi s-a cerut să modific romanul ULTIMUL ÎNGER deoarece personajele principale, doi roboți, prea semănau cu tovarășul și tovarășa) și Eminescu (unde un anume redactor m-a dus cu vorba ani la rând spunându-mi că mi s-a pierdut maniscrisul romanului “ÎNTEMEIETORII”, ca, după ce am răscolit două zile prin dulapurile cu manuscrise, să-l găsească în… sertarul biroului său!).

În volume:

Tit Liviu Pop, Dumitru Munteanu, în vol. Ex libris, Scriitori contemporani, 2004, pg. 11: „(...) În acest roman (Întemeietorii n.n.) ca și în celelalte, stilul lui Dumitru Munteanu este la fel de plin de nerv și concizie, de o lapidaritate cu maximă sugestivitate. Tendința autorului de a înfățișa unități distincte amintește de tehnica cinematografică și potențează valoarea de document al epocii, pe care o are romanul.(...) Calitățile de romancier ale lui Dumitru Munteanu se concretizează încă o dată și convingător într-un alt roman istoric, „Adevărata putere”. Se poate afirma că, avem un condei și mai sigur pe posibilitățile sale expresive și o narațiune realizată cu nerv și un puternic simț al epicului, uneori aidoma unui torent”.

Ion Dodu Bălan, Poate Muntele, prezentare în vol. Colectiv de debut „Debut '86”, Editura Cartea românească, București: „Dumitru Munteanu (...) face dovada unui unui talent de prozator analist. Observațiile autorului, care relatează o ascensiune dramatică pe munte –notate rapid, percutant, la persoana întâi- sunt pline de semnificații umane, de adevăruri proaspete picurate din viață și deloc alterate de prejudecăți livrești. Senzația de autentuicitate, de trăire nemijlocită e cât se poate de puternică, pentru că autorul știe să transfigureze cu artă realitatea obiectivă”.

Alex Ștefănescu, Istoria literaturii române contemporane 1941-2000, pg.832: „(...) În scop preventiv, se limitează draconic, în această perioadă, posibilitatea apariției unor noi scriitori.. Tinerii nu mai pot debuta decât în „volume colective”. În Debut '86 (culeg. de proză scurtă, postf. Mircea Ciobanu, Buc. CR, 1986), figurează, de exemplu, 34 de debutanți, care formează, s-ar putea spune, o lungă „coadă” la poarta consacrării: Lidia Bondor (...) Dumitru Munteanu (...)”

Ion Moise: Axiome literare, Ed. Arcade: „Cu un exercițiu sigur al prozei, Dumitru Munteanu ni se dezvăluie cu proba unei evidente maturizării artistice.

Debutul întâmplat în "România literară" cu nuvela "Scaunul" a fost un semnal al interesului său pentru numeroasa faună a celor marcați de alienarea puterii, de orgoliul scaunului, al potentei politico-administrative, caracteristice epocii ceaușiste, interes reliefat ulterior atât în romanul "Anotimpul viperelor" (Editura George Coșbuc, Bistrița 1995), cât și în volumul de proze "Fratele meu, Cain" (Editura George Coșbuc, Bistrița, 2003). În cărțile sale prozatorul pătrunde adânc în mecanismele "obsedantului deceniu", fapt care-i îngăduie o descifrare mai din interior a mentalității și psihologiei unei epoci revolute ce îi prilejuiește pagini edificatoare despre lașitate, ură față de semeni, trădare, delațiune și violență, toate hrănite dintr-un nemăsurat orgoliu al puterii. Și, într-adevăr, evocă, în spații restrânse dar concentrate, acea epocă stalinistă, frământată, dramatică, tragică, cu detenții politice ce frizează "Infernul" lui Dante, cu cote absurde, cu chiaburi ostracizați și terminați fizic, trimiși la Canal care are consensul gulagului, al lagărului românesc de exterminare, cu activiști analfabeți, brutalizați de alcool și de morbul puterii, ce se comportă la limitele umanului. Sunt figuri apocaliptice care abuzează visceral de funcții, pe care le impun prin amenințări și teroare robii unor mentalități și metode feudale, unele de-a dreptul inchizitoriale. (...) în volumele mai sus menționate ("Anotimpul viperelor" și "Fratele meu, Cain", prozatorul Dumitru Munteanu demontează psihologia obsedaților de putere, o categorie distinctă de alienați capabili să calce pe cadavre pentru atingerea unor scopuri, ce, în final, se dovedesc a nu duce nicăieri, decât, cel mult, la propria distrugere, morală și fizică”.

Teodor Tanco, Dicționarul literar Bistrița-Năsăud, 1992, Ed. Casa Cărții de știință, Cluj-Napoca;

Dicționarul presei Bistrița-Năsăud, Ed. Casa Cărții de știință, Cluj-Napoca;

R.M.V. Jimboreanu, Chenare umane, 2004, Ed. George Coșbuc.

Premii literare[modificare]

Premiul „LIVIU REBREANU”, la Saloanele Rebreanu, pentru romanul ÎNTEMEIETORII;
Premiul de debut al Editurii Cartea Românească pentru nuvela „POATE MUNTELE”, 1986;
Premiul pentru roman la Festivalul Național George Coșbuc pentru romanul Adevărata putere, 2003.
Diploma de merit a SOCIETĂȚII CULTURAL-ȘTIINȚIFICE "VIRTUS ROMANA REDIVIVA" pentru volumul "CONSTALAȚIA LUMINII-TELCIUL LITERAR ȘI ARTISTIC", 2008.

Afilieri[modificare]

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România;
Societatea Scriitorilor Bistrițeni-vicepreședinte;
Societatea Scriitorilor din Județul Bistrița-Năsăud;
Uniunea Scriitorilor din România.

Legături externe[modificare]

This article "Dumitru Munteanu" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Dumitru Munteanu. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.