Etica relațiilor internaționale

Dilema morală a intervențiilor umanitare[modificare]

Intervențiile umanitare,^[1] sub aspect etic, sunt legate de întrebarea dacă statele sunt agenți morali.^[2] Raportându-ne la pragmatismul relațiilor internaționale,^[3] această dilemă morală se pune cu privire la primatul unuia dintre următoarele concepte: principiul suveranității statelor^[4] sau problematica respectării drepturilor omului.^[5] Conform paradigmei realiste din relațiile internaționale,^[6] acțiunea statelor, ca singuri actori ai scenei internaționale, nu poate fi evalută în termeni morali, suveranitatea lor, suveranitate westfaliană,^[7] neputând fi pusă în nici un fel la îndoială. Ca o contrapondere la această doctrină, a apărut doctrina „dreptului de a interveni”,^[8] conform căreia puterea statului în interiorul propriilor granițe trebuie subordonată unui „principiu de extremă urgență” – nevoia unei minime protecții a drepturilor omului.

Vezi și[modificare]

Convențiile de la Geneva
Drept internațional
Medici fără frontiere
Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie
Răspunsul umanitar venit în urma cutremurului din Oceanul Indian din 2004
Voluntariatul in lume

Bibliografie[modificare]

Victoria J. Barnett, The Dilemmas of Humanitarian Intervention, accesibil la [9]
Noam Chomsky, Humanitarian Intervention, Boston Review, December, 1993 – January, 1994, accesibil la [10]
Terry Nardin, The Moral Basis of Humanitarian Intervention, accesibil la [11]
Olivier Corten, Humanitarian intervention: a controversial right, accesibil la [12]

Note[modificare]

^ După Brian Lepard (text accesibil la http://www.religion-online.org/showarticle.asp?title=2903 ), definiția intervențiilor umanitare este următoarea: „folosirea forței militare pentru a proteja victimele violării drepturilor omului”.
^ Despre conceptual de “intervenție umanitară”, Noam Chomsky își pune, în primul rând, întrebarea dacă există (Noam Chomsky – “Humanitarian Intervention”, Boston Review, December, 1993 – January, 1994, accesibil la http://www.chomsky.info/articles/199401--02.htm). Răspunsul este unul pozitiv, motivat de caracterul moral al statelor, concluzie rezultând din analiza politicii externe americane cu privire la asemenea intervenții.
^ Disciplină care studiază nu doar acțiunea politică a statelor, ci orice mod de interacțiune dintre state și organizații internaționale care privește securitatea, bunăstarea și dominația.
^ Luând naștere, în practica relțiilor internaționale, o dată cu ceea ce se numește “statul westfalian”. Statul westfalian, instituit prin pacea westfaliană, este bazat pe 4 principii fundamentale: a) Principiul suveranității statelor-națiuni și dreptul fundamental la autodeterminare politică. b) Principiul egalității formale între statele-națiuni. c) Principiul obligativității respectării tratatelor internaționale. d) Principiul neintervenției unui stat în afacerile interne ale altui stat. Acest mod de a vedea statul este statuat de Charta Națiunilor Unite, în forma principiului non-intervenției, care prevede că statelor le este interzis să-și exercite autoritatea, și în mod special forța militară, în interiorul jurisdicției altor state(conform Terry Nardin - “The Moral Basis of Humanitarian Intervention”, http://www.socsci.uci.edu/gpacs/research/working_papers/terry_nardin_humanitarian_intervention.pdf).
^ Articulată în jurul Declarației Universale a Drepturilor Omului (Adoptată și proclamată prin Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite 217 A (iii) din 10 decembrie 1948). Doctrina drepturilor omului, ce presupune ca și componentă fundamentală primatul respectării drepturilor omului, ca alternativă la doctrina clasică a suveranității unui stat, s-a constituit în contextul apariției noii ordinii mondiale în care valori precum democrația respectul pentru lege și pentru drepturile omului sunt considerate priorități (conform Olivier Corten – „Humanitarian intervention: a controversial right”, accesibil la http://www.unesco.org/courier/1999_08/uk/ethique/txt1.htm ).
^ Școala realistă a Relațiilor Internaționale este, cronologic și conceptual, la baza studiului academic al relațiilor internaµionale. Elementele sale centrale sunt statul suveran, în sens westfalian, și securitatea acestuia, adică preocuparea pentru asigurarea condițiilor de supraviețuire a statului.
^ Suveranitatea westfaliană se referă la organizarea politică bazată pe excluderea actorilor externi din structurile de autoritate dintr-un anumit teritoriu. Regula caracteristică este excluderea prezenței actorilor externi, de facto sau de jure, de pe teritoriul unui stat.
^ Această doctrină a apărut ca o provocare la adresa structurii legale internaționale (de sorginte realistă), prin punerea la îndoială a conceptului clasic de suveranitate (conform Olivier Corten – „Humanitarian intervention: a controversial right”, accesibil la http://www.unesco.org/courier/1999_08/uk/ethique/txt1.htm ). În asumpțiile sale, această doctrină consideră statul ca agent moral. Sub aspect acțional, prin acceptarea acestor premise, intervențiile umanitare trebuie să aibă loc fără a ține cont de frontierele naționale sau dacă o țară a consființit să respecte o regulă (în speță, „Declarația Universală a Drepturilor Omului”), jurisdicția unei curți internaționale sau acțiunea unei forțe militare internaționale

This article "Etica relațiilor internaționale" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Etica relațiilor internaționale. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.