You can edit almost every page by Creating an account. Otherwise, see the FAQ.

Ioan Toma Stănculescu

De la EverybodyWiki Bios & Wiki


Eroare Lua în Modul:Wikidata la linia 1308: attempt to index field 'wikibase' (a nil value) Ioan Toma Stănculescu (Eroare Lua în Modul:Wikidata la linia 854: attempt to index field 'wikibase' (a nil value)) a fost un inginer constructor român, profesor universitar, specialist în geotehnică și fundații.

Biografie[modificare]

Ioan Toma Stănculescu s-a născut în București la 20 mai 1919. Era fiul generalului Ioan Stănculescu și al Elsei Bolton, fiica unui marinar irlandez care se stabilise la Constanța.[1] După studiile liceale (Liceul „Spiru Haret” din București) a urmat cursurile Politehnicii din București la secția Construcții, pe care a absolvit-o în 1942, ca șef de promoție.

După absolvire, s-a angajat la Administrația Porturilor și Căilor de Comunicare pe Apă, care-i acordase o bursă de studii, unde a lucrat până în 1947. În continuare, în anii 1947-1959, a activat la Societatea Reconstrucția, ca șef de serviciu; la Direcția generală a Canalului Dunăre – Marea Neagră, ca inginer proiectant principal; la Direcția generală a Metroului București, ca șef al Sectorului geotehnic și la Ministerul Cailor Ferate, în funcția de consilier tehnic de specialitate pentru problemele de geotehnică și fundații.[2]

În 1959 a trecut cu funcția de bază în învățământul superior.

Activitate în învățământ[modificare]

în 1942 a intrat în învățământul superior, la început ca preparator, fără remunerație, la îndrumarea proiectelor de poduri de lemn și poduri din beton armat, sub conducerea profesorului Mihail Hangan.[3]

Deși lucra la catedra de beton armat, Ioan Stănculescu a fost atras de problemele de fundații, inspirat de raportul expertului austriac Karl von Terzaghl pentru fundarea Palatului CFR. Dedicându-se, în continuare, acestei discipline, puțin cunoscute în România la acea vreme, el a dezvoltat-o în continuare, fiind considerat, în prezent, întemeietorul școlii românești de geotehnică și fundații.[3]

În anul 1946 a fost numit asistent, în anul 1949 șef de lucrări, în anul 1950 conferențiar la Institutul de Construcții București, iar în anul 1966 a ajuns profesor și șef al Catedrei de geotehnică și fundații la același institut. În perioada 1968-1972 a îndeplinit funcția de prorector al Institutului de de Construcții.[3][2]

Lucrări executate[modificare]

Pe lângă activitatea sa didactică, Ioan Toma Stănculescu a proiectat numeroase lucrări de fundații și geotehnică, în care aplicat adeseori metode inovatoare, dintre care se amintesc:

  • Amenajarea falezei din Constanța utilând tehnologia de consolidare a pământurilor prin ardere,
  • Consolidarea castelelor de apă din Fetești și Brăila prin metoda de redresare a construcțiilor fundate pe pământuri sensibile la umezire,
  • Amenajarea versaților Văii Cetății din Suceava și a Copoului din Iași prin combaterea proceselor de instabilitate a versanților,.
  • soluționa probleme geotehnice pe porțiunea Cernavoda-Medgidia a a canalului Dunăre - Marea Neagră, organizând încercări pentru stabilirea capacității portante a piloților și probe de drenare a sedimentelor din Valea Carasu.
  • Consolidarea sanatoriului balnear Ocna Sibiului fundat pe un masiv de sare;
  • consolidare a nisipurilor prin silicatizare la asigurarea pilelor barajului Ogrezeni pe Argeș
  • Consolidarea unor clădiri din județul Vâlcea, ale căror fundații și ziduri erau supuse unui proces de fisurare cu caracter ciclic
  • Consolidarea unui cuptor de cocs la Combinatul Siderurgic Hunedoara, unde uscarea și contracția terenului fuseseră provocate de procesul tehnologic.
  • căptușirea pereților canalului de aducțiune Piatra Neamț – Roznov prin aplicarea pământului stabilizat cu ciment.[3][2]

Publicații[modificare]

A publicat mai multe  lucrări, printre care:

  • Mecanica terenului, 1948
  • Încercarea pământurilor pentru fundații, Ed. Tehnică, 1950;
  • Curs de Fundații. Sisteme de Fundații, Ed. Institutului de Căi Ferate, 1955
  • Curs de  Fundații. Procedee de Fundare, Ed. Institutului de Căi Ferate, 1955;
  • Curs de Geotehnică și Fundații – partea I Geotehnică, Ed. Didactică și Pedagogică, 1960.

De asemenea, a colaborat la întocmirea Manualului pentru calculul construcțiilor, Ed. Tehnică, 1959[2]

A trimis lucrări științifice la Conferințele Internaționale de Mecanica Pământurilor de la Londra, Paris, Mexico șț Tokio. De asemenea, a prezentat comunicări științifice la Universitatea de Stat de Construcții Civile din Moscova, Universitatea din Łódź, Universitatea Tehnică din Dresda, Universitatea din Auckland (Noua Zeelanda).[2]

Distincții[modificare]

Pentru activitatea inginerească, didactică și științifică în domeniul disciplinei geotehnicii și fundațiilor, profesorului Ioan Stănculescu i s-a acordat, de către Universitatea Tehnica de Construcții București și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, titlul științific de Doctor honoris causa (1998). A fost ales membru fondator al Academiei de Științe Tehnice din România. De asemenea, statul i-a acordat Premiul de Stat pe anul 1963 și a fost decorat cu ordine și medalii.[2]

Familia[modificare]

Ioan Toma Stănculescu a fost căsătorit cu Georgeta Romașcanu (1919-2003). Au avut un fiu, Ion Stănculescu, care a murit în 1986, înainte de decesul părinților săi.[1]

Note[modificare]

  1. 1,0 1,1 „IOAN TOMA ALEXANDRU STANCULESCU”, Ancestry.com, accesat în 2024-5-30  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)Page Modul:Citation/CS1/styles.css has no content.
  2. 2,0 2,1 2,2 2,3 2,4 2,5 https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2018/11/01/personalitati-romanesti-in-constructii-ioan-stanculescu-1919-2002/ Personalități românești în construcții – Ioan STANCULESCU (1919 – 2002) Revista Construcțiilor 01/11/2018
  3. 3,0 3,1 3,2 3,3 Profesorului Ioan Toma Stanculescu - In memoriam. - Antreprenorul nr.2/2002

Legături externe[modificare]

Eroare Lua în Modul:Authority_control la linia 786: attempt to index field 'wikibase' (a nil value)


This article "Ioan Toma Stănculescu" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Ioan Toma Stănculescu. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.



Read or create/edit this page in another language[modificare]