Manipulare în presă
 | Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
 | Acest articol sau această secțiune pare să conțină cercetare originală. Dacă textul nu poate fi rescris conform politicii Wikipedia, atunci va fi șters. |
 | Acest articol nu are introducere cu explicația scurtă a subiectului sau introducerea existentă este prea scurtă. Puteți să o adăugați sau să o extindeți. |
De ce se vorbește despre manipulare?[modificare]
În ultimii ani, despre manipulare se vorbește mult. Atât de mult încât termenul de „manipulare” în loc să se clarifice, se încarcă din zi în zi de ambiguități. Ca în cazul oricărui concept delicat cum ar fi opinia publică de exemplu, care, numai ca definiție a adunat zeci de încercări notabile în toată lumea științifică și manipularea are parte de abordări divergente: de la cea plasată la nivelul bunului simț, în care termenul circulă fără nici cea mai mică bănuială din partea celui care îl folosește, că este utilizat incorect sau abuziv, până la cea a abordării riguros științifice. Abordarea utilizată va fi una situată pe cale de mijloc, din latura științică nu se va păstra decât proprietatea termenilor psihosociologici, arătând mecanismele prin care realitatea se poate reconstrui, cu intenție sau fără, pentru fiecare, iar cu ajutorul exemplelor din presă se încearcă depistarea încercării de manipulare sau chiar evitarea acesteia când este cazul- cu intenția de a crede altceva despre un eveniment și când se vrea o victimizare a propriei ignoranțe. S-a spus deja că despre fenomenul manipulării se vorbește mult. Cauzele sunt multiple. Pe deoparte datorită trăirilor sub comunism, manipulări de tot felul, ajungând până la conștientizarea că ce se manipulează ceea ce, nici nu se poate defini așa. Paradoxal, acest termen de abia acum începe să își arate nebănuitele lui sensuri pentru români, iar tehnicile prin care este pusă în practică fiind mult mai rafinate și mai greu de depistat în democrație. Pe de altă parte, dintr-un motiv psihologic: există întotdeauna interesul oamenilor de aflare a ceea ce se întâmplă și fascinarea acestora de ceea ce nu se poate explica. În general, lumea reacționează greșit când este folosită fără ca aceasta să își de-a seama, iar reacțiilor li se adaugă violența, atunci când se simt privați de libertățile de a alege singuri și când se atinge demnitatea.
Manipularea este un astfel de act, reușind să acționeze asupra celor care se lasă pradă ei, fără ca măcar să afle că ceva li se întâmplă.
Totuși, nu totul este manipulare. Fără să cunoască intenția, nici manipulatorul, nici chiar faptul că sunt manipulați, semenii noștri au adesea un sentiment de neliniște și indignare ori de câte ori se discută despre manipulare, clasând-o cel mai adesea în sfere obscure aproape ezoterice, multe din lucrurile care li se întâmplă și pe care nu le înțeleg fiind plasate în lungul și complicatul șir al acțiunilor care ar putea face parte dintr-un eventual mecanism de manipulare. Aceasta se întâmplă, de regulă, ca urmare a lipsei informațiilor. Sau, paradoxal, din prezența lor în exces. Studiile din domeniul efectelor mass-media s-au pus de mult de acord asupra faptului că bombardarea receptorului (în speță a cetățeanului, a omului de rând) cu informații într-o cantitate mai mare decât poate acesta înmagazina reduce spiritul critic și generează efectul de „sedare”. Dar nu numai sincopele de receptare a informațiilor sunt responsabile de obsesia că tot timpul se manipulează. Există multe alte cauze și mult mai complexe: lipsa educației, intoleranța, lecturile haotice care pot include direct sau indirect termenul de manipulare, stereotipiile, necunoașterea tuturor fațetelor unei probleme și lista ar putea continua la nesfârșit. Faptul că istoria pune adesea ceea ce se știe într-o lumină nouă, nuanțează sau chiar răstoarnă fapte cunoscute, duce la neîncredere, la scepticism și chiar cinism sau pur și simplu alimentează teoriile fanteziste. O poziție extremă este obsesia manipulării cu ajutorul presei de către o entitate neclară, care conduce însă prin acțiuni psihologice rafinate, în numele unei ideologii a celor mai puternici conducători. Toate acestea sunt teorii dezvoltate odată cu expansiunea mijloacelor de comunicare în masă și mai ales a internetului (care este văzut ca o imensă rețea cu o posibilitate infinită de „fișare”), pe fondul creșterii îngrijorării cu privire la „noua ordine mondială” impusă de societatea mediatică și, lăsând la o parte tonul exaltat, cu influențe din terifianta utopie a lui George Orwell- 1984. James Humphreys, profesor de comunicare politică la Universitatea Kingston din Marea Britanie afirmă că „moda” manipulării prin presă tinde să devină depășită, locul acesteia substituindu-l internetul deoarece oamenii tind să prefere acest mijloc de informare și comunicare. Prin acest mijloc informația ajunge mai repede și tocmai de aceea există unele deformări ale realității. Nu s-a luat în calcul așa-numitele pagini personale care apar pe internet sau lecturile de popularizare științifică și nici organizațiile internaționale care sunt preocupate de orice fel de manipulări, adevărate „frății” ideologice, care-și justifică acțiunile în numele rezistenței în fața lui Big Brother sau a tentativei de a ni se implanta un dispozitiv electronic de către cei ce vor să ne controleze în orice secundă! În România anilor 2000, ideea manipulării prin presă trece prin avatarurile prin care a trecut vrăjitoria în Evul Mediu. Deși din sondaje reiese adesea că, după Biserică și Armată, presa este cel mai mult investită cu încrederea românilor - locul trei pe o scală a încrederii fiind demn de democrația lumii. Tot ea, presa, este responsabilă de faptul că cineva ne folosește prin intermediul ei. Tot ce nu se înțelege din ceea ce prezintă presa are drept cauză faptul că „cineva de sus” dictează așa. De precizat ar fi faptul că termenul de „manipulare” nu există în dicționarele limbii române de dinainte de Revoluție decât pentru a desemna acțiunea tehnică de mânuire sau manevrare a unor aparate, mecanisme, iar după 1990, doar în dicționarele de sociologie termenul este diferit oarecum exact. Există două mari perspective din care se analizează fenomenul manipulării: ca proces psihologic și ca proces sociologic. Între cele două se plasează perspectiva comunicării de masă, care este de interes și care interferează cu elemente psihosociologice. De fapt, toate au la bază un mecanism psihologic: a determina pe cineva, prin diverse tehnici, să acționeze în favoarea ta fără a folosi forța, lăsându-i totodată impresia că a ales singur să acționeze astfel. În abordarea psihologică se pune accentul pe identificarea acelor resorturi interne ce țin de însăși natura umană. Acest fapt îi face pe indivizi să ia decizia de a acționa în favoarea altcuiva, fără să-și dea seama că sunt determinați de către altcineva să o facă, iar în cea sociologică accentul cade pe grupuri mai mari și pe interferențele lor sociale- expunerea la mesaje, opinia publică. Mecanismul însă este același, cel psihologic.
Ce este manipularea?[modificare]
În linii mari, o definiție „cuprinzătoare” a manipulării ar putea fi aceasta: acțiunea de schimbare a opiniilor, atitudinilor și comportamentelor unei persoane sau ale unui grup social în vederea atingerii unor scopuri dorite de către altcineva (persoane, grupuri, organizații) fără exercitarea forței și lăsând impresia că această schimbare este o decizie liberă. Ce trebuie reținut din această definiție? Faptul că pentru a defini ca manipulare o acțiune, aceasta ar trebui: să conțină intenția de a schimba opinii, atitudini, comportamente, să influențeze opinii, atitudini, să urmărească atingerea altor scopuri decât cele ale persoanelor manipulate, să nu utilizeze forța, să lase impresia libertății de acțiune. În opinia unor autori există manipulările sunt mici, medii și mari. Acestea se obțin prin modificări minore sau de amploare ale unei situații sociale, manipulare pentru cauze mici și pentru cauze mari, manipularea cotidiană și manipularea istorică. Toate au la bază concepte ca: influență, putere, intenționalitate, comunicare, schimbare, atitudine, comportament, așa cum sunt tratate de sociologie sau științele comunicării. Intrând și în compunerea altor termeni – precum persuasiunea, publicitatea, propaganda, dezinformarea, intoxicarea, îndoctrinarea – aceste concepte sporesc ambiguitatea, ducând uneori la confundarea dezastroasă a termenilor între ei. Toate sunt procese de comunicare. Toate sunt procese de influențare. Toate procesele de comunicare implică schimbarea, dar prea adesea schimbarea survenită ca urmarea a unui proces de comunicare este echivalentă cu influența. După prezența sau absența intenționalității și după tipul de efecte previzibile sau aleatorii, toți acești termeni comportă multe nuanțe care îi diferențiază. Spre deosebire de celelalte procese amintite, manipularea este un act care se instalează în mod irațional. Dacă în cazul persuasiunii și publicității cel influențat este conștient într-o mică sau mare măsură că se încearcă influențarea lui, în cazul manipulării, acest lucru nu se întâmplă. În cazul în care se întâmplă, nu mai este vorba despre manipulare. Este o acțiune ratată. Este doar o tentativă. Tehnicile de manipulare sunt multe și continuă să apară altele noi, nuanțate și personalizate în funcție de cel ce le pune în aplicare, trecerea timpului scoțând la lumină altele și altele. Mecanismul lor de funcționare este însă în principiu cel cuprins în diferite tehnici. Pentru manipularea maselor este nevoie de mecanisme complicate și de o conturare diferită a realității prin acordarea unor argumente credibile.
Manipularea din interiorul presei[modificare]
Pentru a forma sau schimba o anumită opinie publică la un moment dat, cu scopul de a-și promova interesele, presa dispune de propriile ei mijloace și tehnici de care face uz după caz, nemaifiind nevoie să apeleze la un alt intermediar sau suport pentru aceasta. Din interior, manipularea urmează interese care țin de jurnalist, interesele patronale sau de trust, concurență. Interesele jurnalistului - deși ar trebui să fie o meserie de rutină și în mare parte de anonimat, faptul că presa are putere, influență și credibilitate asupra oamenilor îi face și pe ziariști să-și aroge uneori o aură de arhangheli, cărora li se cuvine orice. Printre motivele care îi fac pe jurnaliști să-și dorească să mistifice adevărul în favoarea propriilor interese în numele acestei ideologii se numără și tentația vedetismului – manifestat mai ales în televiziune din încercarea de a apărea pe ecran cu orice preț, cu motiv sau fără, în transmisiuni însăilate sau îi „vox- pop ”- uri în care imaginea reporterului ar trebui să fie ultimul lucru care să conteze. Nici presa scrisă nu scapă însă de această dorință acută de vedetism prin grafomania manifestată de ziariști, tendința de a scrie cât mai mult cu sau fără subiect interesant, ca să nu lași altcuiva informațiile sau ca să acoperi cât mai mult din spațiu. Tot la această secțiune referitoare la interesele jurnalistului putem adăuga și unele jocuri la care unii recurg prin publicarea unor articole favorabile, utilizarea unei publicități mascate sau crearea unui eveniment în înțelegere cu subiectul. Nici mica propagandă pe acreditarea unei idei favorabile surselor sale, nu trebuie ignorată. Aceasta este realizată în scopul relației cu acestea pentru subiecte viitoare. Ultimul interes prezentat de către jurnalist îl constituie fixația unghiului de abordare prin insistența păstrării unghiului de abordare pentru care și-a pregătit demonstrația, deși realitatea arată altceva. Intrând pe acest teritoriu al manipulării din interiorul mass-mediei punctez și interesele patronale, care nu sunt deloc de neglijat. Aici regăsim, cu un pic de atenție, interesele politice mascate ale patronului sau acționarilor și restricțiile publicitare cum ar fi embargoul tacit de a difuza informații dezavantajoase despre cei care cumpără timp sau spațiu de reclamă în respectivul produs media. Din graba de a publica primii, de a avea exclusivitate, de a crește rating-ul conduc spre situația ca multe dintre materialele jurnalistice să sufere de distorsionarea adevărului pentru a fi „unic” .
Tehnici de manipulare în presă[modificare]
Prin maniera în care este redactat un articol ascunde adesea, sub aparența de neutralitate și obiectivitate, aprecieri ale jurnalistului sau ale instituției media pentru care lucrează. Există mai multe tehnici prin care se poate strecura opinia jurnalistului în informația prezentată cum ar fi tonul ca limbaj orientat. Utilizarea după caz a unui ton triumfalist, peiorativ, ironic, poate influența perceperea unui eveniment ca fiind pozitiv sau negativ. Utilizarea ghilimelelor fără scopul cătării este o metodă subtilă de a induce îndoiala asupra unui eveniment sau de a discredita un fapt. O anumită opinie se poate impune și prin ceea ce se cheamă „cuvinte magice”, adică acei termeni cu conotație pozitivă cum ar fi: flexibilitate, toleranță, dezvoltare, creștere, tehnologie sau negativă: radical, ilegal, primitiv, protecționism, fundamentalism. Repetarea respectivilor termeni poate duce la dobândirea unei valori de sine stătătoare a acestora indiferent de context, pe care simpla lor pronunțare să o activeze. Nu întotdeauna informația se obține prin observarea directă a faptelor de către jurnalist. De cele mai multe ori sursele sunt cele care furnizează informațiile ce vor deveni știri. Fie că sunt persoane implicate cum ar fi: experții, martorii sau instituții politice, juridice, întreprinderi, poliție sau documente ca anchetele, comunicatele și studiile. Rolul lor rămâne hotărâtor în furnizarea informațiilor către jurnaliști. Și în presa română, dar și în presa altor state se întâmplă acest lucru, din pricina etern invocatei lipsei de timp care privilegiază informațiile preambalate cum sunt cele provenind de la surse sau cel mai adesea chiar redactate deja. Departamentele de relațiile publice sau cabinetele de presă, departe de a fi dezinteresate, se întrec în a deveni surse de informații pentru presă, care, prin însuși faptul că privilegiază unele surse în defavoarea altora, participă la un exercițiu de manipulare concertat, pe de o parte răspunzând intereselor surselor, pe de altă parte favorizându-și interesele proprii sau bunele sale relații cu acea sursă. Un alt efect devastator pentru manipularea publicului îl au studiile solicitate Consiliului Național al Audiovizualului, unde interesul servește, evident, celui care îl solicită. Astfel de cele mai multe ori am putut urmări aceste studii date ca exemplu al „rating”-ului, ceea ce denotă buna calitate a produselor media rezultate din acel mijloc de informare. Participăm tacit la toate aceste fenomene și avem puterea de a judeca în funcție de ceea ce primim și anume dacă serviciile pe care le oferă sunt obiective sau nu. Falsa informație parțială este practica cea mai întâlnită în presă atunci când vine vorba despre intenția de manipulare. Ea constă în a falsifica prin orice mijloace, cum este omisiunea - scoaterea în evidență a unor părți în defavoarea altora.
Publicitatea mascată[modificare]
Inserarea în știri a unor informații care promovează interesele cuiva, din nou fără ca acestea să poarte însemnul „publicitate”, sau pur și simplu redactarea de materiale publicitare în stil jurnalistic, mai greu de depistat. Există o singură metodă sigură prin care puteți rezista manipulării prin presă sau cel puțin îi puteți diminua efectele: dezvoltarea spiritului critic. Acesta se realizează în timp și e inutilă oferirea rețetelor, formarea lui depinzând de cultura, de educația, de obișnuința de lectură a fiecăruia dintre noi pentru a ajunge să ne conturăm o poziție cât mai echilibrată în raport cu avalanșa informațiilor adevărate sau mai puțin adevărate. Micile trucuri prin care putem ajunge la un spirit critic necesar sunt cele care se aplică și în viața de zi ci zi: deprinderea capacității de a spune NU la un moment dat, de a putea reveni asupra unei decizii, de a pune la îndoială anumite lucruri analizându-le și cu mintea noastră. O soluționare ar fi citirea mai multor ziare, urmărirea mai multor posturi de televiziune sau radio. Un simplu experiment ar fi acela de consultare și lecturare profundă a mai multor publicații care să ne expună aceleași evenimente. Doar așa putem urmări anumite tehnici de manipulare amintite mai sus și modul în care unii jurnaliști încearcă să se scoată din anonimat prin diverse declarații sau chiar prin setea de exclusivitate. Acesta este unul dintre momentele cruciale când informația se deformează, iar în publicul receptor se trezește sentimentul nesiguranței. În permanență ar mai fi ceva de spus și de adăugat, dar până la urmă ceea ce se caută este audiența sau popularitatea. Fenomenul manipulării prin presă nu este ușor de interpretat. Presa românească se supune și ea marilor acte de manipulare din lume, dictate de interesele economice sau politice ale coloșilor mediatici sau ale guvernelor. A nu recunoaște acest lucru este doar o dovadă de naivitate.
Vezi și[modificare]
Bibliografie[modificare]
• Revista lunară cu distribuție națională și internațională, Cadran politic, nr.25, editată de Centrul Român pentru Educație și Dezvoltare Durabilă, București, Suciu, Arthur „Presa, între manipulare și deontologie” • Săptămâna financiară, nr.56, Boștină, Adrian „Manipularea presei, o realitate în întreaga lume” • Coman, Mihai „Introducere în sistemul mass-media”, Polirom, Iași, 1999 • Drăgan, Ion „Paradigme ale comunicării de masă”, Șansa, București, 1996 • Petcu, Marian „Tipologia presei Românești”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002 • Randall, David „Jurnalistul universal.Ghid practic pentru presa scrisă”, Polirom, Iași, 1998
Legături externe[modificare]
- KGB salvează Roșia Montană Arhivat în , la Wayback Machine.. Atât presa aservită lui Ilie Sârbu (RTV, Obiectiv.info etc.) cât și cea aservită lui Traian Băsescu (România Liberă, EVZ) încearcă să demonstreze că Rusia ar fi în spatele protestelor de la Roșia Montana. Scopul este simplu: să-i facă pe protestatari să se simtă „idioți utili”, manipulați de o terță forță în interesul propriu. Radio Vocea Rusiei, 27 sept. 2013.
{{#set:Technical tag=Article from Wikipedia}}{{#set:priority= }} {{#set:PageName=Manipulare_%C3%AEn_pres%C4%83 }}
This article "Manipulare în presă" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Manipulare în presă. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.{{#set:Article=true}}
