You can edit almost every page by Creating an account. Otherwise, see the FAQ.

Organizația Studenților Basarabeni din Bucuresti

De la EverybodyWiki Bios & Wiki

Organizația Studenților Basarabeni din București (OSB București) este o organizație sudențească, non-guvernamentală, non-profit ce are ca scop promovarea valorilor românești și europene în rândurile tinerilor basarabeni, educarea lor în spirit național, democratic și european, atât prin susținerea activității educaționale și promovarea acțiunilor cultural-civice cât și prin monitorizarea respectării drepturilor elevilor și studenților basarabeni în special, dar și a drepturilor omului în general, în contextul integrării în comunitatea europeană.[1]

Istoric și scop[modificare]

OSB București s-a înființat în anul 2005 din dorința unor elevi și studenți basarabeni, având drept scop promovarea valorilor românești în rândurile tinerilor basarabeni, atât prin susținerea activităților educaționale și promovarea acțiunilor cultural-civice, cât și prin monitorizarea respectării drepturilor elevilor și studenților basarabeni în special, dar și a drepturilor omului în general, în contextul integrării în comunitatea europeană. În vederea realizării scopului generic, OSB București are următoarele obiective prioritare:

  • să promoveze valorile românești în rândurile studenților și elevilor basarabeni aflați la studii în România în contextul european al transformărilor sociale și instituționale, prin organizarea de evenimente socio-educaționale orientate spre valorificarea identității naționale;
  • să colaboreze cu studenții și elevii basarabeni, cât și cu structurile instituționale care îi reprezintă;
  • să contribuie la asigurarea unui nivel științific ridicat și a unei pregătiri profesionale a stundeților în diferite domenii;
  • să inițieze proiecte de promovare a valorilor universitare și școlare;
  • să fie partener de dialog pentru instituțiile abilitate în vederea reprezentării eficiente a sttundeților și elevilor basarabeni aflați la studii în România;
  • să contribuie la culturalizarea și educarea studenților și elevilor basarabeni în vederea exprimării și promovării valorilor naționale și europene, a spiritului identității și solidarității naționale prin trecerea graduală de la informare, comunicare, cunoaștere, la conștientizare, participare, implicare, angajament și asumare;
  • să asigure complementaritatea între educația formală, non-formală și informală, în contextul nevoii de formare continuă, facilitând deschiderea învățământului către mediul social, economic și cultural;
  • să stimuleze cunoașterea drepturilor omului necesară pentru formarea unor caractere integre, responsabile;
  • să stabilească contacte și legături precum și colaborări în vederea promovării unor interese comune cu asociații și organizații asemănătoare din țară și străinătate;
  • să organizeze evenimente cu scop definit de "Educație Civică", în vederea conștientizării drepturilor cetățenești și a importanței îndeplinirii tuturor obligațiilor cetățenești din România, Republica Moldova și Ucraina;

Activități[modificare]

De-a lungul anilor, OSB București, a organizat și a participat la mai multe evenimente culturale, educaționale și civice și a reprezentat tinerii basarabeni atât la nivel local cât și la nivel național.

  • Începând cu 2006, OSB București a avut în fiecare an campanii de informare a tinerilor basarabeni care au dorit să-și continue studiile în România. Voluntarii noștri prin intermediul portalului www.basarabeni.ro îi ajutau cu toate informațiile, începând cu actele necesare pentru depunerea dosarelor de studii, eliberarea vizelor și terminând cu întâlnirea acestora când ajungeau la studii în București.
  • Începând cu anul 2006 și până în prezent a participat de fiecare dată alături de Ministerul Educației la elaborarea metodologiei admiterii pentru etnicii români din afara granițelor care vin la studii în România.
  • A făcut demersuri necesare către instituțiile statului în vederea eliminării taxei de 120 de euro pentru perfecționarea permisului de ședere pe teritoriul României.
  • OSB București alături de OSB Timișoara au participat la majoritatea negocierilor cu Ministerul Educației, Senatul și Presedinția României în vederea mării cuantumului burselor, astfel în septembrie 2008 obținând pentru prima dată in ultimii 11 ani mărirea burselor.
  • Pe parcursul celor 5 ediții, (începând cu anul 2006) a Școlilor de Vară “Comunități Românești și Identitate Europeană”, membrii OSB București au fost voluntari contribuind la organizarea lor.
  • Coorganizator al Conferinței Publice “Legea lui Eminescu”, desfășurată la 15 ianurie in fiecare an la București
  • Începând cu anul 2008, membrii OSB București particpă la sfârșitul lunii octombrie la comemorarea luptătorilor pentru românism, Ion și Doina Aldea Teodorovici, la locul accidentului din localitatea Coșereni.
  • Organizator al proiectului ,,Primul pas deOSBit” ce ce are drept scop integrarea bobocilor basarabeni în mediul socio-academic bucureștean. Proiectul a evoluat prin vizitarea celor mai importante obiective cultural-turistice naționale, precum: Patriarhia Română, Muzeul Național Cotroceni, Palatul Parlamentului, Biblioteca Centrală Universitară și altele.
  • ,,Dialoguri deOSBite”- reprezintă o serie de întâlniri de suflet în cadrul cărora tinerii au avut ocazia să interacționeze cu oameni de cultură, istorici, scriitori, diplomați, oameni politici. Printre invitați de seamă la aceste întâlniri au fost : Mircea Druc, Ion Sturza,Vlad Filat, Eugen Tomac, Iurie Reniță, George Damian, Doru Dendiu și alții.
  • Organizator al manifestațiilor dedicate Marii Uniri , organizate în Serbia, Cernăuți, Alba-Iulia și București.
  • Organizator al Campaniei ,,Votează pentru Basarabia”, ce a avut scopul de a informa și sensibiliza basarabenii din România dar și opinia publică privind importanța alegerilor parlamentare din 2010 și 2014 și stimularea participării masive la vot.
  • Organizator al ,,Turului Academic al Bucureștiului” - proiect dedicat elevilor basarabeni care studiază în România, fiind înscriși în clasele a 11-a și 12-a și care își doresc și sunt interesați să-și continue studiile în București, în cadrul căruia au

Organizator al celor 12 ediții din cadrul Festivalului „Zilele Basarabiei”, dedicat aniversării Unirii Basarabiei cu România[modificare]

Festivalul „Zilele Basarabiei” este organizat la 27 martie al fiecărui an, începând cu anul 2008 și este considerat cel mai mare proiect al Organizației Studenților Basarabeni din București. Este un eveniment-tradiție, un schimb intercultural între reprezentanții culturii din Basarabia și comunitatea locală, scopul căruia este să marchăm anual Unirea Basarabiei cu România.

La acest eveniment participă personalități din mediului academic, cultural și politic, bloggeri, tineri, dar și mass-media din România cât și din Republica Moldova.

  • 2008 I ediție a festivalului a adunat în jur de 200 de studenți si elevi basarabeni, care s-au deplasat la Cernica pentru a aduce un omagiu artizanilor Unirii Basarabiei cu Țara și pentru a depune coroane de flori la mormintele câtorva membri ai Sfatului Țării. Evenimentul a continuat cu o conferință publică la ArCuB, Centrul de proiecte culturale al Primăriei Municipiului București. Conferința cu genericul “Basarabia la răscruce – Unirea dupa 90 de ani”, a avut invitați precum Alexandru Leșco, fost deținut politic timp de 12 ani (1992-"2004) la Tiraspol, Dorin Chirtoacă, primarul Chișinăului, ziariști, oameni de cultură. Programul acțiunilor a culminat cu un concert în Piața Universității, sub genericul “București și Chișinău, Împreună în Europa”. Publicul s-a bucurat de prezența pe scenă a trupelor 'Zdob și Zdub, Neniță Kvartet, grupul Transbalkanica, dar și a orchestrei de muzică populară “Lăutarii” în frunte cu maestrul Nicolae Botgros. Concertul a fost organizat în parteneriat cu ArCuB și Primăria Municipiului București. Întregul program s-a bucurat de sprijinul statului român, desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Traian Băsescu.
  • 2009 La cea de-a II-a editie a Festivalului, Organizația Studenților Basarabeni din București a organizat pe lângă deplasarea la Cernica, care a devenit o tradiție demnă de a fi respectată atât de către Organizația Studenților Basarabeni din București, cât și de elevii și studenții aflați la studii în România, o dezbatere publică sub genericul „Basarabia Încotro?”. Și de această dată, Organizația s-a bucurat de sprijinul Primăriei Municipiului București, al Regiei Autonome de Transport București, dar și al Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni.
  • 2010 La cea de-a III-a ediție, programul Festivalului „Zilele Basarabiei” din 25-27 martie 2010 a debutat cu o ediție specială a Dialogurilor DeOSBite, dedicată Unirii Basarabiei cu Țara, în cadrul căreia elevii și studenții basarabeni au avut ocazia de a dialoga cu redactorul-șef al revistei Magazin Istoric, Dorin Matei și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Radu Ancuța. De asemenea, în agenda evenimentului au fost incluse deplasarea la Cernica, unde cei prezenți la acțiune au asistat la o slujba în memoria membrilor Sfatului Țării, și un flash mob, al cărui scop principal a fost sensibilizarea opiniei publice vizavi de importanța istorică a zilei de 27 martie. Aniversarea Unirii a culminat cu un concert extraordinar sută la suta LIVE, cu cele mai populare trupe din Basarabia. Echipa Organizației Studenților Basarabeni, cu sprijinul Institutului Cultural Roman și al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a reușit să aducă pe aceeași scena din clubul JukeBox, trupe ca: Alternosfera, Gândul Mâței, Snails, Leya, Serge, precum și interpreți precum Cătălin Josan.
  • 2011 La cea de-a IV-a ediție, amatorii de artă au avut ocazia să contempleze afișe artistice care la tema „Utopia podului de flori”, realizate de Corina Roșca, artist plastic basarabean. Nici proiecțiile de film nu au lipsti de la festival: „Golgota Basarabiei” și „Basarabia – prabușirea unei lumi” au putut fi văzute. „Seara Unirii” s-a desfășurat în cadrul restaurantului – muzeu Vatra Neamului cu specific național românesc. Aici participanții au avut parte de un ospăț delicios, specific bucătăriei moldovenești și de muzică lăutarească a unor cunoscuți interpreți din Basarabia precum Surorile Boboc, Ștefan Vodă. La fel ca și în anii precedenți, participanții la Festival, alături de organizatorii evenimentului, s-au deplasat la Cernica unde au depus flori, iar la Hanul lui Manuc au fost depuse lumânări. JukeBox a fost localul-gazdă al concert live cu trupele Dubass, The Rufus și Alternosfera care și-a prezentat noul album.
  • 2012 A V-a ediție a avut startul în clubul JukeBox, unde a avut loc un concert incendiar cu interpreți și trupe îndrăgite de pe ambele maluri ale Prutului. Pe scenă a urcat interpretul basarabean Cătălin Josan, formațiile ROA Paralela 47, Condorii Negri și Gândul Mâței. Cea de-a doua zi a festivalului a fost dedicată muzeelor, unde tinerii interesațivor au avut ocazia să viziteze gratuit cele mai importante muzee din București: Muzeul Aviației, Muzeul de Artă "Vasile Grigore", Muzeul Național "Ferdinand I", Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Național de Istorie al României, Muzeul Satului, Muzeul Țăranului Român și Muzeul Palatului Cotroceni. Studeții s-au gândit să alăture evenimentului lansarea de carte al autorului Ștefan Purici- decanul facultății de istorie de la Suceava, profesor doctor universitar. Mănăstirea Cernica nu a lipsit din cadrul festivalului, unde au fost depuse coroane și flori la mormintele membrilor Sfatului Țării din cimitirul de la Cernica, printre care se numara Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan si primul Mitropolit al Basarabiei, Gurie Grosu.
  • 2013 Evenimentul de început al celei de-a VI-a ediție a fost dezbaterea „Basarabia în presa de ieri și de azi” , unde au participat mai multor analiști politici, istorici, oameni de cultură, politicieni și ziariști. Studenții au participat la lansarea volumului de carte „Basarabia în presa interbelică” din Colecția Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni și vizionat documentarul „Clopotul Reînvierii” ce ilustrează evenimentele Mișcării de Eliberare Națională în regie cu Vicu Bucătaru. Concert aniversar s-a desfășurat în Route66 Club cu VUNK, Cătălin Josan, Taraful Frații Cazanoi, Electric Fence, Mihai Moșoi, Marcel Ștefăneț Project, Nicoleta Gavriliță și alții.
  • 2014 Deschiderea festivalului la a VII-a ediție s-a remarcat printr-o conferință: “Republica Moldova pos-Vilnius. Liberalizarea Regimului de vize”. Păstrând tradiția, Mănăstirea Cernica,, expozițiile și concertul nu au lipsit din program. În clubul ,,Route 66”. Paralela 47, Catalin Josan, Metaferis și Academia de Folk și Muzici Bune și-a făcut auzită muzica. Studenșii au organizat și un dineu la Restaurantul ,,Vatra Neamului” cu invitați speciali, muzică românească, dar și bucate tradiționale. Elevii celor a 3 licee din Bucuresti: Colegiul Național Matei Basarab, Liceul Teoretic Jean Monnet, Colegiul Național Gh.Lazar au avut ocazia să participe la Concursul de istorie „ Istorie Pas cu Pas”.
  • 2015 Cu prilejul împlinirii a 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, festivalul a generat o serie de dezbateri, concerte și manifestări culturale, dar și o slujbă de pomenire oficiată la Mănăstirea Cernica. Conferința „Efectele Acordului de Asociere cu UE pentru Republica Moldova“ a fost evenimentul în cadrul căreia au fost discutate relațiile actuale dintre Republica Moldova și țările membre ale Uniunii Europene, provocările pe care le întâmpină românii de pe celălalt mal al Prutului, dar și reformele pe care țara vecină va trebui să le implementeze în perioada următoare. Printre manifestări se numără concursul de talente dedicat liceenilor de pretutindeni „Acum și în veac...“, desfășurat pe 25 martie în memoria poetului Grigore Vieru, dar și, proiecția filmului documentar „Te iubesc, Ion și Doina“, în regia Leontinei Vatamanu.
  • 2016 Deschiderea oficială a ediției IX a avut loc odată cu desfășurarea conferinței ,,Generația Unirii – context istoric, acțiuni, rezultateˮ  având drept scop: remarcarea acțiunilor desfășurate de tinerii basarabeni, influențele contextului istoric, acțiuni și rezultate. ,,O oră din trecut” este o activitate în cadrul liceelor din București cu implicarea tinerilor elevi basarabeni și români, ce au fost prezenți la cele trei ore de istorie despre Unirea Basarabiei cu Țara-Mama. Comemorarea de la cimitirul Mănăstirii Cernica este deja o tradiție, ce nu a lipsit de la festival. Flashmob-ul Unirii a unit toți românii într-o horă,fiind urmat de premiera filmului ,,Să vezi Parisul” regizat de basarbeanul Victor Istrate. În premieră a fost organizată o șezătoare – povești vechi cu oameni noi! În cadrul șezătorii au fost menționate tradițiile străbunilor.
  • 2017
  • 2018 99 ani de la Marea Unire, ediția 11. Festivalul s-a marcat printr-o călătorie virtuală în trecut cu expoziția de afișe “Utopia podului de flori”semnată Corina Roșca, o proiecție de film la Casa Studenților, un concert de muzică populară la restaurantul-muzeu “Vatra Neamului”, un spectacol de teatru "Caviar, Votka și By-By", o distribuție de excepție cu Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu, Alexandru Arșinel și Eugen Cristea, o dezbate la tema “Unitatea românilor de pretutindeni” mai este sau nu actuală, o expoziție cutremurătoare cu fotografii de la 7 aprilie 2009 intitulată “Libertatea în imagini” și concertul incendiar cu prezența trupelor Snails, Alexandrina Hristov, Paralela 47 și Gandul Mâței, si formația Alternosfera. Depunere de flori la Mănăstirea Cernica, nu a lipsit din cadrul festivalului, alături de reculegere la “Hanul lui Manuc”, locul în care s-a semnat cedarea Basarabiei în 1812.
  • 2019

Importanța desfășurării evenimentelor la București[modificare]

Criza identitară prin care trec românii din afara granițelor țării necesită o „alimentare” constantă cu istorie și cultură românească. Publicul din România este prea puțin familiarizat cu situația românilor din afară. Activitățile noastre oferă tocmai această șansă de cunoaștere, de reactivare a memoriei trecutului, astfel încât cei din țară să conștientizeze importanța implicării lor în menținerea identității naționale în rândurile românilor de pretutindeni. Evenimentele se adresează bineînțeles și studenților basarabeni veniți la studii în România a căror neimplicare în activități socio-culturale generează probleme fundamentale de integrare în societatea românească. Iată de ce, ne propunem promovarea valorilor europene ca și criteriu esențial în orientarea prodemocratică și proeuropeană a noii generații de tineri români din afara granițelor României și îndemn pentru studenții basarabeni la implicarea în viața socială a comunității.

Parteneri și sponsori[modificare]



This article "Organizația Studenților Basarabeni din Bucuresti" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Organizația Studenților Basarabeni din Bucuresti. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.



Read or create/edit this page in another language[modificare]