Radu G. Țeposu
Eroare Lua în Modul:Wikidata la linia 1308: attempt to index field 'wikibase' (a nil value)
Radu G. Țeposu (n. 19 aprilie 1954, Șirnea, județul Brașov– d. 5 noiembrie 1999, Botoșani) a fost un critic literar, eseist și cronicar literar român, reprezentant al generației optzeciste.
Biografie[modificare]
Radu G. Țeposu s-a născut în localitatea brăneană Șirnea, la 19 aprilie 1954.
Pleacă din satul natal la Brașov, unde absolvă Liceul „Andrei Șaguna”. Între 1974–1978 urmează cursurile Facultății de Filologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, secția română-spaniolă. După absolvire ocupă funcția de secretar general de redacție al reviste literare Echinox.
Cu repartiție de profesor de limba și literatura română, a lucrat în satul Mârșa, din județul Giurgiu, în perioada 1978–1983, iar apoi, remarcat într-un mediu revuistic favorabil, a lucrat la revistele Flacăra, Viața studențească și Amfiteatru.
După 1989, a devenit directorul revistei Cuvântul, conducând în aceeași perioadă și alte publicații din București și Baia Mare.
Reprezentant al grupării clujene de la Echinox, figură proeminentă a generației literare a anilor '80-'90, membru fondator al ASPRO, membru - de asemenea - al Uniunii Scriitorilor din România, Radu G. Țeposu a fost unul dintre principalii critici și eseiști ai literaturii române a sfârșitului mileniului trecut.[judecată de valoare] A făcut și gazetărie, deopotrivă culturală și politică, lucrând în redacțiile mai multor periodice.
Sfârșitul vieții[modificare]
Radu G. Țeposu a murit într-un accident de mașină la vârsta de doar 45 de ani, la 5 noiembrie 1999.
Activitate literară[modificare]
Țeposu se autodefinea drept un critic matur; a publicat peste 2.500 de articole literare, culturale, sociale, precum și trei volume de autor:
- Viața și opiniile personajelor (1983)
- Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă (1993)[1][2]
- Suferințele tânărului Blecher (1996)
Note[modificare]
- ↑ Optzecismul intra in istorie, 30 mai 2008, Andrei Terian, Ziarul de Duminică, accesat la 25 martie 2013
- ↑ Dupa douazeci de ani, 6 iulie 2007, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 31 martie 2013
Legături externe[modificare]
- Un ziarist de elita a intrat in eternitate, 8 noiembrie 1999, Evenimentul zilei
Eroare Lua în Modul:Authority_control la linia 786: attempt to index field 'wikibase' (a nil value)
This article "Radu G. Țeposu" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Radu G. Țeposu. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.
This page exists already on Wikipedia. |