Roman Tighineanu
Roman Tighineanu (n. 8 octombrie 1980, Bălți, RSS Moldovenească, URSS) este un arhitect și manager de proiecte în construcții și arhitectură, din 2014 fondatorul și SEO al companiei „Absolut Studio”.
Biografie[modificare]
Roman Tighineanu s-a născut pe 8 octombrie 1980, în municipiul Bălți, RSS Moldovenească, URSS. A absolvit cursul gimnazial la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul natal, după care și-a continuat studiile la Colegiul Industriei Ușoare. În 2004 obține Diploma de Arhitect a Universității Tehnice "Gheorghe Asachi" din municipiul Iași, România, iar mai târziu, în 2018, Diploma de masterat în Tehnologia și Managementul Lucrărilor de Construcții în cadrul Universității Tehnice de Construcții București, România. Începând cu anul 2004, a ocupat funcția de arhitect la "MARHITRAV-ATM" S.R.L., mun. Chișinău, Republica Moldova, conducătorii căreia sunt fostul arhitect șef al mun. Chișinău, Modîrcă V.S. și Cuzi A.V.. În cadrul firmei, el a proiectat compartimente arhitecturale pentru mai multe clădiri cunoscute din Chișinău și republică. De asemenea, în această perioadă, a fost implicat în proiectarea unui bloc de locuințe colective și a unui hotel cu nouă etaje. În 2009-2014 a activat pe post de colaborator independent în cadrul aceleiași companii, unde a realizat mai multe proiecte, printre care propunere de proiectare pentru sediul "Unibank" din mun.Bălți, designul interior al restaurantului "Plovdiv" din municipiul Bălți și restaurantului "Codru" și altele. Din 2014 este fondatorul și SEO al companiei "Absolut Studio".
Activitate profesională[modificare]
Până în prezent Roman a obținut atestarea profesională în calitate de Diriginte de Șantier și pentru a doua oară de Arhitect Șef. După 15 ani de muncă asupra proiectelor cu suprafețe mari (10000-20000 mp), dumnealui a acumulat experiență în domeniul managementului de proiect, proiectării arhitecturale și ingineriei, programelor BIM, normative - EuroCOD, NCM, SNiP/СНиП, economiei și tehnologiei în construcție. De asemenea, el are permisiunea de a proiecta toate tipurile de construcții (civile, industriale, agricole, precum și de restaurarea monumentelor de arhitectură/ istorice).
Educație și formare[modificare]
În 1998 Roman Tighineanu a început studiile la Facultatea de Arhitectură a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din municipiul Iași, România, pe care a absolvit-o în 2004. Mai târziu, în perioada 2016 – 2018 urmează cursul de masterat în Tehnologia și Managementul Lucrărilor de Construcții în cadrul Facultății de Construcții Civile, Industriale și Agricole a Universității Tehnice de Construcții din București.
Pe durata studenției, Roman a desfășurat stagiul de practică în cadrul "S.C. Atelier Proiectare Vișan" SRL (Iași, România).
În 2018 este atestat în calitate de Diriginte de șantier (Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova) și pentru a doua oară ca Proiectant (A 2, 3, 4).
Diplome și Premii[modificare]
Împreună cu colegul său de echipă, în 2003 se învrednicește cu Premiul I în cadrul Concursului Național „Arhitectura ca resursă” (municipiul Iași, România).
În 2018 a fost premiat pentru lucrarea sa de disertație, la Sesiunea Științifică Studențească „Managementul proiectelor în construcții”, îndrumător fiindu-i Augustin Purnuș, conferențiar universitar, doctor inginer și Director General al Spider Management Technologies România. Lucrarea sa cuprinde analiza mai multor metode de estimare a costului divizului de investiții, utilizând programe BIM și programe de management în construcții.
În timpul studiilor la București i se înmânează Diploma de excelență pentru «Cel mai bun student străin».
Limbi cunoscute: română (limba maternă), rusă, engleză și franceză.
Publicații[modificare]
- “Analiza parametrică a costurilor unei investiții în construcții prin implementarea BIM” (Sesiune studențească de comunicări științifice, pag. 131)
Legături externe[modificare]
- Gala Premiilor de Excelență pentru studenții UTCB 2018
- Raport privind starea Universității Tehnice de Construcții București în anul 2018
- Tighineanu Roman Researchgate
This article "Roman Tighineanu" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Roman Tighineanu. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.