You can edit almost every page by Creating an account. Otherwise, see the FAQ.

Sergiu Botezatu

De la EverybodyWiki Bios & Wiki

Sergiu Botezatu (n. 26 iulie 1970, Băcioi, Chișinău, Republica Moldova) este un poet,[1] scriitor[2] și manager superior[3][4] al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID)[5]. A debutat literar în 2010 cu volumul În căutarea viselor libere, este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor din Moldova[6], distins cu Medalia Meritul Civic.[7][8][9][10][11][12] Are dublă cetățenie, română și moldoveană. Daniel Corbu îl consideră poet natural, aflat dincolo de influențele curentelor literare, iar Mihai Cimpoi, crede că plimbările sale prin lumină sunt purificatoare pentru sufletul nostru zbuciumat și ne aduc dovada unei credințe în poezia serioasă, gravă, ferită de convenționalități și gratuități.

Publicații[modificare]

Autor[modificare]

  • În căutarea visurilor libere - Chișinău, 2010;
  • Plimbări prin lumină - Chișinău, 2013;
  • Ce e bine și ce-i rău, carte pentru copii - Chișinău, 2014;
  • Lumina Cenetnarului, poezii - Casa Editurii 11, Chișinău, 2018;
  • La un pas de sine - Chișinău, 2015; volum tradus și in limba franceză la Editura Ars Longa, Paris, 2019
  • Daciada-Getica-Dava, Editura RawexComs, 2020 ISBN: 978-606-762-226-3

Coautor[modificare]

Grija pentru pământ, versuri pentru copii - Casa Editurii 11, Chișinău, 2018.

Afilieri[modificare]

Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor din Moldova, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova (USEM) și membru al Clubului Rotary Chișinău.[13]

A fost inclus în antologiile și dicționarele[modificare]

  • Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni (de Mihai Cimpoi, Traian Vasilicau), 2020
  • Antologia Clepsidra cu sentimente (Mariana Moga), volumul III, ediția 2020, Editura Armonii Culturale
  • Antologia În curtea Domnului, Editura Armonii Culturale, 2019
la Editura eCreator[modificare]
  • Dicționar de reliefuri literare românești - II, (de Mariana Moga) Colecția critica, 2019
  • Poezie cu izoleta (de Ioan Romeo Roșiianu, Adian Suciu), 2020
  • Învărarea Cuvântului, 2019
  • Cuvântul iubirii, Iubirea cuvântului, a XXI-a din Colecția Antologica, 2020
  • Visul Copilăriei (de Ioan Romeo Roșiianu), 2020
  • Paradisul Iubirii, 2020
  • Întomnarea cuvântului, 2020

Premii[modificare]

Referințe[modificare]

  • Vitalie Răileanu, Viabilitatea nuanțării epopeii Daciada – Getica – Dava de Sergiu Botezatu, Revista Regal Literar, 23 noiembrie 2020
  • Ana Blandiana, La un pas de sine
  • Adrian Bucurescu
  • Dumitru Mircea, Un poet înnăscut - Roua stelară, nr. 34, 2013
  • Vasile Popovici, cartea Plimbări prin lumină, Roua stelară, nr.35, 2014, Cronică la volumul „Plimbări prin lumină”, de Sergiu Botezatu
  • Ștefan Dumitrescu, Roua stelară
  • Constantin Miu, Revista Feed Back, nr. 11-12, noiembrie – decembrie 2017 și Roua stelară, nr 34, 2013, O poetică a luminii;
  • Tudor Palladi, Roua stelară, nr.39, 2014, Cunoașterea de sine dinspre trop și idee;
  • Marin Moscu, Roua stelară, nr.36, 2014, Plimbări prin lumină;  La un pas de sine
  • Mihai Cimpoi, Literatura și arta, nr. 11 (3732), 16 martie 2017, LUMINA CREATOARE
  • Daniel Corbu, Revista Feedback, nr. 5-6, mai-iunie 2017, La un pas de sine
  • Tudor Palladi, Viața Basarabiei, nr. 2, 2017, „Simfoniile de-amiază” ale tropilor sau „Infinitul din desavârșiri”, Renașterea de sine a luminii metafizice;
  • Traian Diaconescu, Revista Expres cultural, nr. 5, mai 2018, Sergiu Botezatu – un herald al poeziei de peste Prut;
  • Claudia Partole, Literatura și arta, 22(3795), 31 mai 2018, Darul de a vedea lumina din întunericș
  • Sonia Elvireanu, Revista Discobolul, Serie Noua, anul XXI, nr..‪244-245-246‬, aprilie, mai iunie 2018, Un dialog sensibil al artelor: Sergiu Botezatu, La un pas de sine
  • Sonia Elvireanu, BAAADUL Literar, Revistă trimestrială de cultură, Serie Noua, anul XII, nr. 7 (44), iulie-septembrie 2018, Un dialog sensibil al artelor: Sergiu Botezatu, La un pas de sine.
  • Dana Percec, Revista Orizont, nr. 5(1633), mai 2018, Bucuria lucrurilor mărunte în lumina unei priviri;
  • Vitalie Răileanu, Revista Literară, mai 2018, Polifonii și culori;
  • Simona Constantinovici, Revista LaPunkt, iulie 2018, Lumină;  Ce e bine și ce-i rău
  • Tamara Pereteatcu, Florile dalbe, nr. 21 (4185), 1 iunie 2017, Picătură cu picătură, fapta bună se adună.
  • Daniel Corbu, Revista Feed Back, nr. 7-8, iulie – august 2017, Ce e bine si ce-i rău.

Legături externe[modificare]

uniuneascriitorilor.md | Sergiu Botezatu

Bibliografie[modificare]

  1. Ataman, Viorica (). „„Vals Poetic" de Sergiu Botezatu”. eucitesc.md. Accesat în . Page Modul:Citation/CS1/styles.css has no content.
  2. „SCRIITORUL SERGIU BOTEZATU DIN CHIȘINĂU, BASARABIA, ȘI-A LANSAT TREI CĂRȚI LA MUSEIKON – ALBA IULIA”. unitate-centenar.ro. . Accesat în . Page Modul:Citation/CS1/styles.css has no content.
  3. Arnaut, Iulia (). „Simbioza între poeme și proiecte internaționale. Sergiu Botezatu ne dezvăluie secretul succesului”. unica.md. Accesat în . Page Modul:Citation/CS1/styles.css has no content.
  4. „Pentru prima oară în toată istoria Startup Weekend Moldova, juriul nu a acordat premiu pentru locul I”. tv8.md. Page Modul:Citation/CS1/styles.css has no content.
  5. „Moldovan President Honors CEU Alumnus for Aid Work”. Central European University. . Page Modul:Citation/CS1/styles.css has no content.
  6. „Sergiu Botezatu”. uniuneascriitorilor.md. Accesat în . Page Modul:Citation/CS1/styles.css has no content.
  7. „(Foto) Clubul „Impresii din viață și cărți", dedicat lui Sergiu Botezatu – poetul care își visează versurile și se inspiră din priviri”. unimedia.info. . Accesat în . Page Modul:Citation/CS1/styles.css has no content.
  8. „Sergiu Botezatu, protagonistul nr.70 la Clubul Impresii din viata si carti”. impresiidinviatasicarti.wordpress.com. . Accesat în . Page Modul:Citation/CS1/styles.css has no content.
  9. „Poetul basarabean Sergiu Botezatu lansează un nou volum, „Lumina unei priviri". pfc.uvt.ro. . Accesat în . Page Modul:Citation/CS1/styles.css has no content.
  10. „Punte culturală între Suceava și Chișinău la Școala generală "Ion Creangă". svnews.ro. Page Modul:Citation/CS1/styles.css has no content.
  11. „Sergiu Botezatu, poetul luminii”. Revista FLYONE (noiembrie - decembrie 2018). p. 34-38.  Page Modul:Citation/CS1/styles.css has no content.
  12. U.S. GLOBAL DEVELOPMENT LAB. „Digital Development Champions | Sergiu Botezatu” (PDF). Accesat în . Page Modul:Citation/CS1/styles.css has no content.
  13. „Copiii din grădinițele și școlile din Moldova și România vor primi în dar 10.000 de cărți”. diez.md. . Accesat în . Page Modul:Citation/CS1/styles.css has no content.


This article "Sergiu Botezatu" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Sergiu Botezatu. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.



Read or create/edit this page in another language[modificare]