Elena Pintilei
Elena Pintilei (n. 10 iulie 1968, Utkonosovka, raionul Ismail, regiunea Odessa, Ucraina) este o specialistă în bibliologie și jurisprudență și manager din Republica Moldova. Este Director General al Bibliotecii Naționale din Republica Moldova din 2015.
Studii[modificare]
A făcut școala medie cu predare în limba română în localitatea natală.
Între anii 1985-1989 a absolvit Facultatea de bibliografie și biblioteconomie la Universitatea de Stat din Moldova. În perioada 1999-2003 face Facultatea de drept la Universitatea de Stat din Moldova. În toamna lui 2014 se înscrie la cursul de doi ani, master în domeniul Patrimoniului istoric, la Facultatea de Istorie și Etnografie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Din septembrie 2016 este admisă la studii de doctorat, în cadrul programului Științe Umaniste, Universitatea Academiei de Științe a RM.
Activitate profesională[modificare]
În august 1989, în baza repartizării, este angajată în calitate de metodist în cadrul Secției Metodice la Biblioteca de Stat N. K. Krupskaia. Împreună cu colegii s-a preocupat de asigurarea îndrumării metodologice, informaționale, documentare și ajutor practic, în vederea realizării misiunii și a obiectivelor de activitate ale bibliotecilor publice din țară.
Din anul 1991 este transferată ca specialist principal în cadrul sectiei Lectura Publică a Bibliotecii Naționale și apoi numită în calitate de șef de secție. Asigurarea accesului la publicații, cultura servicii utilizatorilor ș. a. au fost și sunt o prioritățile acestui sector de activitate, având ca scop final sporirea eficienței și a calității activității Bibliotecii Naționale.
Între anii 1997-1998 activează la Departamentul Biblioteconomic ULIM.
Până în 2008 activează la Uniunea Notarilor din Republica Moldova și Camera Notarială Centru.
Din anul 2008 revine la Biblioteca Națională în calitate de director adjunct, în cadrul Direcției Informaționale. În acestă perioadă la Biblioteca Națională se produce o transformare din biblioteca tradițională în biblioteca hybrid, cu o colecție digitală de patrimoniu Moldavica.
În perioada 2011-2015 activează ca Director adjunct la Biblioteca Științifică a UPSC, fiind preocupată în special de educarea culturii informaționale a utilizatorului bibliotecii universitare, realizată prin diferite forme: consultații, lecții, elaborarea ghidurilor de utilizare a resurselor bibliotecii, instrucțiuni, materiale metodice etc.
La 5 mai 2015, în baza ordinului Ministrului Culturii al RM este numită în calitate de director general al Bibliotecii Naționale. În perioada 2015 - 2016 a creat și a susținut proiectele BNRM:[1]
- Centrul de Statistică, Cercetare și Dezvoltare (CSCD);
- Centrul de Informare ONU;
- Clubul pentru cetățenie activă;
- Proiectul „Arhiva de voci: interviuri cu personalități din domeniul culturii naționale”;
- Clubul coreografilor din Republica Moldova;
- Proiectul Salonul literar-artistic HOMOESTETICUS.
Promovează digitalizarea continuă a patrimoniului național imprimat, inclus în Registrul Programului Național „Memoria Moldovei".[2]
În calitate de manager al BNRM este preocupată de consolidarea Sistemului Național de Biblioteci, prin organizarea și desfășurarea a mai multe acțiuni: Forumul Managerilor din Sistemul Național de Biblioteci, Forumul Cercetătorilor, Simpozionul Științific Anul Bibliologic, Simpozionul Științific Internațional ”Valori bibliofile”, precum și o serie de conferințe zonale în teritoriu.
Ca soluții manageriale aplică măsuri de dezvoltare instituțională pe termen lung,[care?] în vederea creșterii vizibilității Bibliotecii pe plan intern și internațional, consolidând imaginea acesteia.
Susține diverse activități[care?] în scopul de a consolida rolul cărții și lecturii în dezvoltarea culturii și civilizației, a valorilor naționale și locale.
Publică un șir de articole, în care reflectă asupra dezvoltării Bibliotecii Naționale și colecției acesteia, promovează idei de protejare a patrimoniului documentar. De asemenea, reprezintă Biblioteca Națională a Republicii Moldova în Cadrul Conferinței Bibliotecilor Naționale Europene (CENL), este membră a Colegiului Ministerului Culturi al RM, a Consiliului Biblioteconomic Național, a Consiliului Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova și Vice Președinte al Consiliului Științific al BNRM.
Referințe[modificare]
- ↑ PINTILEI, Elena; BARBEI, Svetlana. Uși către progresul profesional : proiecte de succes ale anului 2016 // Magazin bibliologic. – 2017. – Nr 1/2. – P. 6 -10.
- ↑ PINTILEI, Elena. Digitalizarea patrimoniului scris – o prioritate națională // Magazin bibliologic : Serie nouă. – 2015. – Nr. 1/4. – P. 7-8
Legături externe[modificare]
- Site oficial al Bibliotecii Naționale
- http://bibliologibasarabeni.blogspot.md/2017/01/elena-pintilei-1968.html
This article "Elena Pintilei" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Elena Pintilei. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.