Victor Opriș
Victor Opriș (n. 11 iulie 1954, Dobrihat[1], comuna Drăgușeni – d. 10 octombrie 2017, Satu Mare) a fost un evanghelist și pastor penticostal român.
Viața timpurie și copilăria[modificare]
Victor Opriș sau ,,părintele” după cum era supranumit, s-a născut la 11 iulie 1954 în localitea Dobrihat, comuna Drăgușeni din județul Satu Mare, în familia lui Gheorghe și Maria Opriș. Originari din Apșa de Jos, o localitate de etnici români situată în Maramureșul Istoric de dincolo de Tisa, în regiunea Transcarpatia, Gheorghe și Maria Opriș imigrează în anul 1944 pe actualul teritoriu al județul Satu Mare. Imigrarea lor a avut loc în contextul ocupării Transcarpatiei de armata roșie, zona fiind ulterior anexată Ucrainei Sovietice. Din cauza părăsirii locului de origine și a condițiilor grele care existau în România după Cel De-al Doilea Război Mondial, familia Opriș va duce o viață foarte grea. Situația a fost îngreunată substanțial de moartea capului familiei, Gheorghe, în 1957, la vârsta de 51 de ani, în urma lui rămânând 11 copii. Victor avea la aceea vreme 3 ani și era al zecelea din cei 11 frați. Va avea o copilărie foarte dificilă, fiind îngrijit de-a lungul anilor și de frații lui mai mari, căsătoriți la aceea vreme.
Familia[modificare]
La vârsta de 20 de ani, în 1974, Victor Opriș se căsătorește cu Ileana Vlad, din localitatea Drăgușeni. Asemeni familiei Opriș, familia Vlad era originară din Apșa de Jos. Împreună vor avea 7 copii, trei băieți și patru fete: Camelia, Beniamin, Ligia, Delia, Samuel, Roxana și Flavius.
Slujba de evanghelist[modificare]
Încă de tânăr Victor Opriș s-a evidențiat prin abilitatea extraordinară de a explica oamenilor Biblia. A început să predice Evaghelia la 16 ani. Fiind remarcat de membri comunițății penticostale pentru capacitatea sa de evanghelist, este invitat să facă parte din prima generație a Seminarului Teologic Penticostal din București, care primise aproparea de înființare în anul 1976[2]. Din prima promoție de seminariști au făcut parte: Filip Baiaș, Nuțu Boar, Iulian Chelu, Lazăr Gog, Dumitru Hanga, Bujorel Lucaci, Constantin Macoveiciuc, Marinel Mesaroș, Florian Mudura, Victor Oniga, Victor Opriș, Pavel Radu, Ioan Tamaș, Grigore Todoran, Iosif Tirla[3]. În total 15 studenți care vor fi licențiați în teologie după patru ani de studiu, în 1980. Conducătorii cultului penticostal de la aceea vreme au fost cu un pas înaintea Securității iar la festivitatea de absolvire a primei generații de studenți, din 15 septembrie 1980, aceștia au fost de asemenea ordinați [4] ca pastori, Victor Opriș urmând a păstorii în municipiul Satu Mare, inclusiv pe raza județului omonim, în localitățiile Gelu și Horea.
În 1980, biserica penticostală din Satu Mare avea aproximativ 250 de membri majori și aproximativ 200 de aparținători. Ca pastor tânăr, 26 de ani, și plin de zel, Opriș a înființat o fanfară în biserică, a organizat o săptămână de evanghelizare, a amenajat un baptisteriu și două garderobe în sala de adunare[5]. În acestă perioadă și-a intensificat și mai mult activitatea de evanghelist în județul Satu Mare. În colaborare cu ceilalți pastori sătmăreni a organizat evenimente religionase în multe localității din acestă regiune a țării. Autoritatea și simplitatea cu care Victor Opriș predica Vestea cea Bună au determinat o mulțime de oameni să primească credința penticostală. După revoluția din 1989, lucrarea lui de slujire s-a extins considerabil atât în România și Europa, cât și în SUA. Marele Istoric al Penticostalismului din România, Valeriu Andreiescu a descris activitatea evanghelistică a lui Victor Opriș în felul următor: ,,Pastorul Victor Opriș, evanghelist îndrăzneț în anii ’80, a organizat evanghelizarea la nivel județean după 1990.” [6]
Odată cu încetarea prigoanei comuniste, Victor Opriș a fost inițiatorul a numeroase evenimente de evanghelizare în județul Satu Mare. Datorită charismei speciale în predicarea Bibliei, era mereu angrenat într-un program încărcat de evanghelizare în nenumărate localități din România. Mai mult, numele lui fiind deja vehiculat în Diaspora Românească, după 1990 a început să viziteze frecvent bisericile penticostale românești din toată Europa cât și din Statele Unite ale Americii. A continuat să păstorească în Satu Mare și să-și continue lucrarea de evanghelizare în România și în Străinătate în ritmul alert în care era obișnuit până în anul 2014 când starea de sănătate i s-a înrăutățit. De atunci și până în octombrie 2017, când a încetat din viață, a mai predicat episodic, în funcție de cum îi permitea sănătatea, în biserica Isus Lumina Lumii din Satu Mare, pe care a fondat-o în anul 2012.
Activitatea în Cultul Penticostal[modificare]
Victor Opriș a avut o activitate bogată și de pionierat în cadrul cultului penticostal din România. Implicarea lui a început după căderea regimului comunist, când a încetat să mai fie hărțuit de Securitate. La 6 aprilie 1990 a fost ales cenzor al filialei din Oradea, împreună cu Florian Demian și Grigore Todoran. Filiala din Oradea cuprindea la aceea vreme județele Bihor, Satu Mare și Maramureș. În 4-5 noiembrie 1994 a avut loc la București al-V-lea congres al Cultului Penticostal. Cu acestă ocazia s-au făcut alegeri pentru Consiliul Bisericesc al Cultului Penticostal, Victor Opriș fiind ales ca membru al acestui for, alături de alți 13 pastori din România. Consiliul Bisericesc este un for de conducere superior al Cultului Penticostal responsabilă de luarea unor decizii importante în cadrul acestuia. În 1998 a fost ales primul comitet al Comunității Regionale a Maramureșului și Sătmarului din cadrul Cultului Penticostal. Chiar dacă acestă Comunitate regională a fost înființată în 1993 primul ei comitet a fost ales doar mai târziu. Din primul comitet făceau parte: Victor Opriș – președinte, Gheorghe Moiș – vicepreședinte și Grigore Todoran – secretar. La aceea vreme Comunitatea Regională a Maramureșului și a Sătmarului cuprindea 135 de biserici și 21 de filii, în total 156 de comunități împărțite în 23 de sectoare. Datorită poziției sale în cadrul Comunității Sătmarului și Maramureșului a continuat să facă parte din Consiliul Bisericesc al Cultului Penticostal pentru următorii 4 ani, 1998-2002.
În 1994 a fost înființat Departamentul de evanghelizare și misiune (DEM), sub conducerea Consiliului Bisericesc al Cultului Penticostal. În decembrie 2002 DEM a fost reorganizat pentru a include și bisericile din Diaspora Românească, numindu-se: Departamentul de evanghelizare și misiune, minorități și biserici din diaspora. Coordonatorul acestui departament a fost Romu Mocanu iar membri conducerii au fost: Ioan Bochian, Victor Opriș, Cornel Bârsan și Moise Lucaci [7].
Problemele cu securitatea[modificare]
Din momentul în care Victor Opriș s-a remarcat ca lider de seamă în comunitatea penticostală din România, Securitatea Regimului Comunist și-a dat tot concursul pentru a face din tânărul evanghelist un colaborator. Pe când Victor Opriș era student la în anul trei la Seminarul Teologic Penticostal, a fost vizitat în familie, la Satu Mare de un student din Zair. După plecarea studentului, Victor a fost anchetat de Securitate la Satu Mare, sub pretext că găzduise un terorist care vrusese să arunce în aer sinagoga evreiască de la Satu Mare. Pe urmă, ajungând la București a fost anchetat de colonelul Tomescu, timp de șase ore. Acesta a încercat să-l convingă să colaboreze cu Securitatea și să-i ofere colonelului informații despre colegii și profesorii de la Seminar. Refuzând să accepte oferta Securității, a fost amenințat că viitorul lui va „fi asigurat” de Securitate. În același context a fost reanchetat la Satu Mare de un grup de șase menbrii ai Securității, dar a refuzat orice ofertă de colaborare cu ei în ciuda amenințărilor primite. Rămânând singur cu colonelul, acesta din urmă s-a aplecat peste masă și i-a spus: ,,Bravo băiete, așa să rămâi toată viața. Eu voi rezolva problema cu studentul din Zair, iar tu du-te la școală și niciodată să nu cedezi în fața nimănui.” Metoda folosită de colonel era o altă tactică-șablon a securiștilor, ca să-l câștige pe alte căi pe cel ce refuza colaborarea.
În anul 1980, după renovările pe care le-a făcut în biserică și organizarea fanfarei și serilor de evanghelizare, pastorul Victor Opriș a fost chemat la primărie și amenințat că va fi închisă biserica, dacă va mai continua cu astfel de activități. Era prima evanghelizare și prima fanfară penticostală din județ. Tot în acestă perioadă, a fost invitat să păstorească noua biserică penticostală din Carei. A foat luată decizia de a cumpăra o casă pentru a servi ca loc de adunare pentru credincioși penticostali din Carei. La prima oficiere a Cinei Domnului în noua adunare, au fost încercuiți de trupele de Securitate, duși la sediul Securității, amenințați și în final fiecare a fost amendat cu câte 5000 lei, sumă ce echivala cu salariul pe patru luni. Același episod s-a petrecut și câteva luni mai târziu.
După doi-trei ani de la intrarea lui Victor Opriș în slujba de pastor și după refuzul lui în mai multe rânduri de a colabora cu Securitatea, s-a trecut la represalii. Într-o dimineață, pastorul a fost anunțat de miliție că hoții ar fi devastat casa de rugăciune. Așa că pe la orele 4-5 dimineața, Opriș a luat mașina și a mers la fața locului unde a constatat că nu se întâmplase nimic, dar i s-a spus că este arestat. Sub privirile lui au venit utilaje și au început demolarea baptisteriului și a garderobelor. După ce și-au retras utilajele spre seară, l-au eliberat pe pastor, spunându-i că așa se va întâmpla întotdeauna dacă nu va colabora sau va fi și mai rău.
În 1985, câțiva credincioși penticostali din județ i-au comunicat confidențial lui Victor Opriș dorința lor de a fugi din țară, întrucât nu mai suportau șicanele Securității. Tentativa lor de a fugi nu a reușit iar la amenințările violente ale Securității unul din cei care încercaseră să fugă a mărturisit că păstorul știa că vor să fugă din țară. Opriș a fost achetat, apoi arestat, dar cazul său a intrat în decretul de amnistie din 1986. După amnistiere, a fost chemat la Sediul Securității din Satu Mare și i s-a spus să plece pentru o lună la Budapesta și să culeagă informații despre o mișcare religiosă numită ,,Ploaia târzie”. A refuzat categoric și în consecință, la 9 septembrie 1986, a primit prin poștă o înștiințare vagă, precum că a fost condamnat la nouă ani de închisoare, plus alți cinci, din care va executa pedeapsa cea mai mare. La 13 ianuarie 1987 Victor Opriș a fost arestat și depus la penitenciarul din Satu Mare cu o condamnare de 9 ani. A fost tratat drept cel mai periculos deținut. [8] Motivul prezentat de Securitate pentru condamnare a fost acela că Victor Opriș a ajutat personale care încercau să fugă din România. Adevăratul motiv a fost activitatea sa de evanghelizare și înființare de biserici. [9]
O grijă permanentă a Securității a fost acela de a rămâne ,,invizibilă”. Agenții securității care luau măsuri pe ,,problema culte-secte” trebuiau să apeleze la alte organisme ale statului pentru a-și masca acțiunea de poliție politică. În subordinea Direcției a III-a (Contrainformații) din cadrul Securității a funcționat și Centrul de Informații Externe / Emigrație (U.M. 0544/225). Acestă unitatea avea misiunea de a fabrica mărturii din care să rezulte că nu exista persecuție religionsă în România, ci doar cetățeni certați cu Legea. Așa se face că în România nu au existat oameni arestați pentru activități religioase, sau pentru delicte de conștiință. În cazul lui Victor Opriș acuzarea oficială era pentru ,,complicitate și luare de mită” (ACNSAS, D 12389/vol. 5, f.146). UM 0544/225 era specializată și în fabricarea de documente false pentru a se justifica condamnarea unor lideri religioși în fața opiniei publice din străinătate. În cazul arestării lui Victor Opriș, serviciul ,,D” a primit misiunea: ,,să studieze dacă e cazul să trimită o scrisoare de reproș, în numele unui grup de păstori din România, la BBC și la Keston College, în care să se spună despre Victor Opriș că e condamnat pe drept.” (ACNSAS, D 12389/vol. 5, f. 131.)[10]
Cazul păstorului Victor Opriș a trezit sentimente de protest în comunitatea penticostală românească din România și din Diaspora Românească. Pe lângă protestele credincioșilor penticostali din Satu Mare și ai familiei, s-au organizat acțiuni de protest în mai multe orașe americane. Acest caz ajuge pe masa de lucru a Diplomației Americane din România. În întâlnirea pe care Susan Sutton, secretar II la secția politică a Ambasadei SUA, a avut-o cu directorul Departamentului Cultelor, Leon Toader, la 29 ianuarie 1988, acesta amintește printre altele și cazul păstorului Victor Opriș, în arest la aceea dată [11] În urma protestelor bisericii penticostale din Satu Mare adresate conducerii Partidului Comunist, dar mai ales în urma protestelor internaționale, Victor a fost eliberat la 2 februrie 1988.
După eliberarea din inchisoare, în timpul slujbelor bisericii penticostale din Satu Mare puteau fi văzute mai multe persoane care aveau o tunsoare specifică foștilor deținuți (rași). Una dintre aceste persoane era Victor Opriș iar restul erau noii credincioși care au fost evanghelizați în închisoare. Între timp, persoane din Ambasada SUA au încercat să-l viziteze, dar casa era încercuită de securiști care nu le-au permis să intre. Într-un târziu, Ambasada Statelor Unite a reușit să-l contacteze telefonic și l-au întrebat dacă voia să emigreze. Victor a răspuns că vrea să rămână în România. Au urmat zile de amenințări, urmăriri și interogări, cerându-i-se să părăsească țara. Oricine îl vizita era anchetat, iar casa îi era tot timpul supraveghetă de Securitate. Dând dovadă de o tărie de caracter remarcabilă, Victor Opriș a reușit totuși să reorganizeze cea mai mare parte a bisericii rămasă alături de el, într-o casă de rugăciune destul de spațioasă.
Personalitatea lui de lider nu a fost remarcată doar de membri bisericii penticostale din Satu Mare dar și de ceilalți cetățeni ai acestui oraș. Astfel, la revoluția din decembrie 1989 a fost ales vicepreședinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale de cetățenii municipiului Satu Mare, care-l apreciau ca rezistent anticomunist.[12] Mulți cetățeni din Satu Mare își amintesc momentul din timpul revoluției când pastorul Opriș a intervenit în fața unei mulțimi de oameni revoltați care se pregăteau să asedieze sediul Miliției și i-a oprit pe aceștia de la acte nesăbuite. Tot în acea perioda i-a chemat pe oamenii aflați în Piața Centrală din Satu Mare să îngenuncheze și s-au rugat împreună rugăciunea Tatăl Nostru. [13]
Ultimii ani din viață și decesul[modificare]
Victor Opriș a suferit de-a lungul vieții de deficiențe cardiace, acest fapt fiind o trăsătură genetică pentru mulți membri ai familiei. Oricum, spre finalul vieții acestă problemă s-a intensificat astfel încât începând din 2014 inima nu-i funcționa decât la o capacitate redusă, aproximativ 20%. Acest fapt a atras după sine probleme medicale pentru întreg organismul.
La 11 octombrie 2017, ziarul sătmărean Gazeta de Nord-Vest scria în mediul online: ,,Unul dintre cei mai mari lideri spirituali ai Sătmarului, pastorul penticostal Victor Opriș, a decedat ieri după o lungă și grea suferință.” [14] La serviciile de priveghi și înmormântare au participat sute de persoane din România și din Străinătate. Zeci de pastori au fost de asemenea prezenți, printre ei numărându-se lideri importanți ai Cultului Baptist din România, președintele Cultului Penticostal, Moise Ardelean, Președintele Alianței Bisericilor Penticostale din Statele Unite și Canada, Cornel Avram, și alți pastori români din țară cât și din Străinătate.
Vezi și[modificare]
Note[modificare]
- ↑ http://transilvaniareporter.ro/satu-mare/ca-n-evul-mediu-in-mijlocul-civilizatiei/
- ↑ http://www.itpbucuresti.ro/scurt-istoric/, consultat la 23.08.2019
- ↑ Bălăban Ciprian, Istoria Bisericii Penticostale din România (1922 – 1989): Instituție și harisme, Editura Scriptum, Oradea, 2016, p. 290;
- ↑ Ordinarea în cadrul confesiunilor creștine evanghelice este ceea ce în creștinismul ortodox se numește hirotonisire
- ↑ Andreiescu Valeriu, Istoria Penticostalismului Românesc, vol I, Editura Casa Cărții, Oradea, 2012, p. 620
- ↑ Andreiescu Valeriu, Istoria Penticostalismului Românesc, vol II, Editura Casa Cărții, Oradea, 2012, p. 283
- ↑ Andreiescu Valeriu, Istoria Penticostalismului Românesc, vol II, Editura Casa Cărții, Oradea, 2012, pp. 45, 59, 68, 71, 136, 465
- ↑ Andreiescu Valeriu, Istoria Penticostalismului Românesc, vol I, Editura Casa Cărții, Oradea, 2012, pp. 620-622;
- ↑ Vinson Synan, Valeriu Andreiescu, Tradiția mișcării penticostale, Editura Betania, Oradea, 2004, p. 330
- ↑ Croitor Vasilică, Răscumpărarea memoriei, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2010, pp. 132-133
- ↑ Croitor Vasilică, Răscumpărarea memoriei, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2010, pp. 130, 341
- ↑ Andreiescu Valeriu, Istoria Penticostalismului Românesc, vol I, Editura Casa Cărții, Oradea, 2012, p. 622
- ↑ Andreiescu Valeriu, Istoria Penticostalismului Românesc, vol I, Editura Casa Cărții, Oradea, 2012, p. 622
- ↑ http://www.gazetanord-vest.ro/2017/10/foto-unul-dintre-cei-mai-mari-lideri-spirituali-ai-satmarului-a-decedat-pastorul-victor-opris-va-fi-inmormantat-sambata/, consultat în 25.08.2019
 | Această pagină nu este legată de un element de Wikidata. Acest lucru este necesar pentru afișarea legăturilor interlingve și pentru preluarea unor informații bibliotecare sau din infocasetă. |
This article "Victor Opriș" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Victor Opriș. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.
